Preacuviosului Părinte Arhimandrit Samuel Cristea, Episcop-vicar ales al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, va fi hirotonit arhiereu și va fi instalat în noua sa funcție duminică, 7 septembrie 2025, anunță reprezentanții Arhiepiscopiei Clujului, într-un comunicat de presă.
Citând aceleași surse, în zilele de 6 și 7 septembrie 2025, în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, vor avea loc solemnitățile liturgice prilejuite de hirotonia întru arhiereu a Preacuviosului Părinte Arhimandrit Samuel Cristea. Astfel, sâmbătă, 6 septembrie 2025, de la ora 18.00, va avea loc slujba Vecerniei Mari urmată de rânduiala ipopsifierii – solemnitatea vestirii și chemării la treapta arhieriei. Apoi, duminică, 7 septembrie 2025, de la ora 9.00, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului, și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, în fruntea unui sobor de arhierei, preoți și diaconi, va săvârși Sfânta Liturghie, precedată de mărturisirea de credință. În cadrul Sfintei Liturghii va fi săvârșită hirotonia întru arhiereu, iar de la ora 12:00 va avea loc ceremonia instalării noului Episcop-vicar Samuel Bistrițeanul.
Din soborul de arhierei mai fac parte: IPS Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, PS Ignatie, Episcopul Hușilor, PS Iustin, Episcopul Ortodox Român al Maramureșului și Sătmarului, PS Visarion, Episcopul Tulcii, PS Benedict, Episcopul Sălajului, PS Macarie, Episcopul Ortodox al Europei de Nord, PS Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, PS Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, și PS Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei.
La ceremonie vor participa reprezentanți ai altor Biserici, reprezentanți ai autoritătilor locale, civile și militare, personalități din lumea academică, artistică și culturală, numeroși preoți, călugări și credincioși.
Reamintim faptul că Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ales pe Preacuviosului Părinte Arhimandrit Samuel Cristea în data de 2 iulie 2025 Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.
T.S.
Articolul Ceremonia instalării noului Episcop-vicar Samuel Bistrițeanul, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca apare prima dată în ziarulfaclia.ro.