
Manifestările organizate la Cluj-Napoca în contextul Zilei Naţionale a României i-au încântat şi de această dată pe miile de clujeni care s-au adunat duminică în Piaţa „Avram Iancu’’.
Festivitățile au debutat la ora 10,30 cu depuneri de coroane și jerbe de flori la Statuia ecvestră Mihai Viteazul. La eveniment au luat parte parlamentari, reprezentanți ai Guvernului, ai autorităților locale și județene, ai asociaților cultural-patriotice, instituțiilor deconcentrate, precum și numeroși clujeni.
Festivitățile au continuat în Piața „Avram Iancu”, unde, începând cu ora 12, au fost susținute discursuri, a fost organizat un ceremonial militar, iar la final cei prezenți au avut parte de un inedit spectacol de artificii de zi. Parada militară din acest an a fost realizată doar de militari, tehnica militară lipsind din blocul de paradă din cauza alegerilor.
În debutul manifestărilor de aici, în timpul intonării Imnului Național, pompieri din cadrul ISU Cluj au desfășurat un tricolor de mari dimensiuni pe întreaga faţadă a Cercului Militar.
În discursul susținut în fața clujenilor veniți să marcheze aniversarea Zilei Naţionale a României, prefectul judeţului Cluj, Irina Muntean a ţinut să sublinieze importanța zilei de 1 decembrie pentru români.
„Astăzi, în această zi de 1 decembrie 2024, Ziua Naţională a României, este momentul în care privim înspre istoria noastră bogată şi înainte, înspre un viitor plin de speranţă. Acum 106 ani, înaintaşii noştri au visat la o Românie unită, liberă şi demnă, au luptat cu curaj şi sacrificiu pentru ca noi să putem trăi astăzi în pace şi prosperitate. Le suntem profund recunoscători pentru moştenirea pe care ne-au lăsat-o. Clujul, inima Transilvaniei, a fost mereu simbol al unităţii în diversitate. Aici, oamenii de diferite etnii şi confesiuni au trăit şi au muncit împreună, construind o comunitate puternică şi vibrantă. Suntem un exemplu de armonie şi toleranţă, valori pe care trebuie să le preţuim şi să le transmitem generaţiilor viitoare”, a declarat, în cadrul manifestărilor, prefectul judeţului Cluj, Irina Munteanu.
La rândul său, primarul Emil Boc a ținut să le mulțumească tuturor clujenilor care au luat parte la manifestările organizate de Ziua Națională pentru a arăta iubirea față de România.
„Am avut 1000 de ani de singurătate până în 1918, dar de 106 ani încoace ne-am construit un drum măreț în România Mare și am construit o țară mândră în UE și lume”, a spus edilul.
Emil Boc a precizat că momentul de la 1918 se datorează unui efort de secole a poporului român.
„Pregătirea momentului de la 1918 a fost făcut de mari înaintași ai neamului nostru. Pe unul dintre ei îi avem aici în fața noastră și vă invit pentru câteva secunde să priviți la statuia lui Avram Iancu, la eroul nostru transilvănean, la marele patriot, la acest părinte fondator al nației române. Fără Horea, fără Avram Iancu, noi nu am fi avut momentul 1918. Și vedeți masajului lui, semnul făcut cu mâna lui fermă că nu se mai poate așa, stop abuzurilor. Acest mesaj ferm că dacă nu cu argumente filosofice vă putem conving, avem în spate lancea lui Horea și dacă este nevoie o folosim. Avram Iancu a folosit și vorbele ferme dar și lancea lui Horea pentru a apăra identitatea românească. De aceea românii îl prețuiesc, de aceea ardelenii îl au în suflet și fiecare român spune Avram Iancu suntem toți. Avem 200 de ani de la nașterea marelui erou, să nu uităm și să-l prețuim la fel ca pe toți înaintașii noștri”, a spus Emil Boc.
Primarul Emil Boc a ținut să sublinieze că lecția cea mai importantă pe care ne-au dat-o înaintașii noștri a fost cea de unitate. „Oricât de diferiți am fost, în jurul idealului național am fost uniți. Amintiți-vă că la 1848, pe Câmpia Libertății de la Blaj erau și Andrei Șaguna și Lemeny. La Marea Adunare de la Alba Iulia din 1918 erau viitorul patriarh Miron Cristea dar și viitorul cardinal Iuliu Hossu”, a punctat Boc, precizând că din această lecție trebuie să învățăm și noi.
După discursurile oficialităților, clujenii prezenți în Piața „Avram Iancu” au putut asista la parada militară organizată de Divizia 4 Infanterie „Gemina’’. Mii de clujeni s-au strâns pe Bulevardul Eroilor şi în zona dintre Cercul Militar și Palatul de Justiție pentru a-i vedea pe militarii Diviziei 4 Infanterie „Gemina”.
Paradă fără tehnică militară
Defilarea detașamentului de onoare a fost deschisă de colonelul Constantin-Daniel Chelărescu, comandantul Regimentului 317 ISR „Vlădeasa”.
Veteran al teatrelor de operații, a participat la 8 misiuni internaționale în Kosovo, Irak, Mali, Bosnia Herțegovina și Republica Centrafricană.
De-a lungul carierei sale, colonelului Constantin-Daniel Chelărescu i-au fost acordate importante medalii și distincții militare, între care menționăm Emblema de onoare a Forțelor Terestre, Aeriene și a Informațiilor Militare, precum și Ordinul Virtutea Militară în grad de cavaler și ofițer.
Primul detașament care a trecut prin fața clujenilor a fost constituit din militari ai Regimentului 317 ISR „Vlădeasa”, comandați de Bogdan-Marian Andrei.
Înfiinţat la 01 iulie 1969 ca şi Companie de Cercetare în Adâncime, astăzi Regimentul este o structură flexibilă de cercetare, care beneficiază de capabilități moderne de culegere de date și informații. În ultimii ani, militarii regimentului au avut o prezență constantă în teatrele de operații.
Astfel, peste 170 de militari din cadrul regimentului au participat la misiuni internaţionale conduse de O.N.U. și NATO, în cadrul unor coaliţii si iniţiative regionale, conform angajamentelor asumate de România în țări precum: Afhgsnistan, Irak, Bosnia, Kosovo, Sudan, Georgia, Mali, Nepal.
A urmat detașamentul Regimentului 50 Rachete Antiaeriene „Andrei Mureșianu” comandați de căpitanul Adrian Sturzu.
Regimentul a fost înființat la data de 30 iunie 1989, fiind structura specializată pentru ducerea luptei cu inamicul aerian în zona de operații a Diviziei 4 Infanterie „Gemina”.
Unitatea a participat cu 115 militari, atât în cadrul detașamentelor românești sub egida N.A.T.O., O.N.U. și U.E., cât și al comandamentelor multinaționale, la misiuni în teatrele de operații. Cei prezenți i-au putut vedea apoi pe militarii detașamentului Batalionului 55 Comunicații „NAPOCA”, condus de locotenentul Gabriel Ciotlăuș.
Principala misiune a unității este aceea de a realiza sistemul de comunicații necesar conducerii structurilor subordonate Diviziei 4 Infanterie „Gemina”. Sistemul de comunicații și informatică al unității este unul hibrid, existând atât tehnică analogică, cât și tehnică digitală.
În continuare a prezentat onorul detașamentul Ministerului de Justiție. Mai exactdetașamentul de intervenție al Penitenciarului Gherla, comandat de comisarul șef de poliție penitenciară Ciprian Truță.
Din blocul de paradă au mai făcut parte polițiști din IPJ Cluj și elevi ai Școlii de Agenți de Poliție ”Septimiu Mureșan” Cluj-Napoca.
Cei care au încheiat defilarea detaşamentelor de militari au fost voluntarii Crucii Roșii.
În acest an, în blocul de paradă nu a fost inclusă tehnică de luptă. Motivul a fost legat de alegerile pentru Parlament pentru că era nevoie de mobilizarea a foarte mulți militari pentru a pregăti tehnica de paradă și exista riscul ca aceștia să nu se poată întoarce în localitățile de domiciliu pentru a putea vota. După parada militară, cei prezenți au avut parte de un superb spectacol de artificii, de zi, în culorile drapelului românesc: roșu, galben și albastru. Clujenii care au asistat, joi, la parada de 1 Decembrie s-au arătat extrem de încântaţi de cele văzute.
Cosmin PURIȘ