November 6, 2024

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, liderul PNL, a afirmat joi că doreşte foarte mult ca românii din diaspora să se întoarcă acasă, în ţară, menţionând că implicarea statului în facilitarea revenirii românilor în ţară este „absolut necesară şi importantă”, afirmaţie făcută la Summit-ul „Top 100 români de pretutindeni – RePatriot”.

„Am înţeles că sunt foarte mulţi români care au venit în ţară să participe la acest eveniment şi sunt parte consistentă la pregătirea şi desfăşurarea tuturor activităţilor, care dau consistenţă şi pun în valoare toate demersurile pe care RePatriot le desfăşoară atât în ţară, cât şi în străinătate. Mă bucur foarte mult şi îi felicit pe cei 700 de laureaţi ai Summit-ului RePatriot – Top 100 de români de pretutindeni, am înţeles că aproximativ 50% dintre ei au venit să se bucure de această recunoaştere a ceea ce au realizat şi performanţa care le este recunoscută în ţară, cât şi în străinătate şi, totodată, să pot să-mi exprim recunoştinţa pentru ceea ce faceţi acolo unde aţi dus cu dumneavoastră tot ceea ce înseamnă creativitatea, inteligenţa, iniţiativa românească şi sunt convins că gândiţi la fel ca noi toţi ca ea să vină cumva pe firul acesta al identităţii noastre, să se statornicească cumva la noi acasă, aici în România”, a spus Ciucă.

El a arătat că românii de pretutindeni trebuie să aleagă dacă vor continua să muncească acolo unde sunt sau se vor întoarce acasă.

„Noi ne dorim foarte mult să vă întoarceţi acasă şi vă aşteptăm să vă întoarceţi acasă”, a arătat Nicolae Ciucă.

Potrivit preşedintelui Senatului, implicarea statului în facilitarea revenirii românilor în ţară este „absolut necesară şi importantă”.

„Legat de ce trebuie să fie statul, statul nu trebuie să fie cel care controlează, statul nu trebuie să fie cel care dictează, statul nu trebuie să fie cel care i se pare că ştie tot, statul trebuie să fie partenerul tuturor românilor, partenerul mediului asociativ, partenerul mediului de afaceri. (…) Cei care şi-au dezvoltat o afacere, cei care au avut curajul să meargă până acolo unde niciodată n-au gândit că pot să ajungă merită să fie sprijiniţi, nu controlaţi. Este absolut necesar ca, prin tot ceea ce facem la nivelul instituţiilor statului, să asigurăm sprijin tuturor celor care au acest spirit de iniţiativă, celor care se mişcă mai liber decât statul în lumea afacerilor, în lumea oportunităţilor şi văd potenţialul mai bine decât statul”, a susţinut Nicolae Ciucă.

Statul – a evidenţiat el – trebuie să asigure credibilitate şi să garanteze predictibilitate.

„Românii din diaspora aşteaptă de la noi echilibru, aşteaptă de la noi stabilitate şi aşteaptă de la noi predictibilitate. Asta trebuie să facem noi ca stat”, a mai spus Ciucă.

El a menţionat mai multe iniţiative şi proiecte asumate politic, printre care Start-Up Nation 2.

„Sunt foarte bune aceste iniţiative, ne leagă cumva, dar este nevoie de mai mult decât atât. Este nevoie de tot ceea ce înseamnă identitatea noastră, cultura noastră, tradiţia noastră, educaţia noastră. Şi cred că toate aceste chestiuni se pot împlini prin legătura dintre diaspora şi instituţiile statului, prin tot ceea ce putem să facem acolo unde românii deja s-au coagulat – şi avem comunităţi mari de zeci de mii de sute de mii de români – şi unde instituţii de statului trebuie să se preocupe de tot ceea ce înseamnă înfiinţarea şi funcţionarea şcolilor în care să se desfăşoare educaţia în limba română, să putem să ducem mai departe limba, cultura şi istoria României şi, de asemenea, acelaşi lucru să se întâmple în ţară pentru românii care aleg să se întoarcă în ţară”, a adăugat Ciucă.

Nicolae Ciucă a apreciat că România s-a schimbat.

„Noi, românii din ţară, trebuie să pornim de la această premisă că România s-a schimbat, România are oportunităţi să se schimbe, să se modernizeze, să se prefacă în continuare, iar pentru asta avem nevoie, sigur, de potenţialul nostru de aici, din ţară, dar ne ajută foarte mult tot ceea ce aţi reuşit să însuşiţi şi să dezvoltaţi acolo unde aţi performat şi unde aţi reuşit să vedeţi cum se fac lucrurile mai bine în ţările în care vă duceţi viaţa de zi cu zi”, a mai spus Nicolae Ciucă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *