Creația este o lecție formidabilă de compasiune, a spus arh. lect. univ. dr. Adrian Sorin Mihalache, invitat, alături de prof. univ. dr. Mircea Miclea, sâmbătă, 22 noiembrie 2025, în cadrul conferinței „Altruism și empatie”, la Facultatea de Drept din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Evenimentul a fost organizat de către Asociația Femeilor Ortodoxe Cluj-Napoca pentru a veni în sprijinul Centrului de Îngrijiri Paliative Pediatrice „Sfântul Hristofor”. Manifestarea s-a bucurat de binecuvântarea ÎPS Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului. Un public numeros a donat fonduri pentru Centrul „Sfântul Hristofor”.
Conferința, „un semn de solidaritate umană”, „a fost gândită pentru a ajuta Centrul, singurul spital din țară care oferă îngrijire gratuită copiilor bolnavi de cancer, a spus Adina Udrescu, președinta Asociației Femeilor Ortodoxe Cluj-Napoca. La întrebarea „De ce am ajuta centrul?”, gazda evenimentului a răspuns: „Pentru că suntem ceea ce facem” sau „Devenim ceea ce facem, cum spune părintele Adrian Sorin Mihalache în teoria plasticității. Adina Udrescu a mai afirmat că spitalul „Sfântul Hristofor” născut datorită unui altruism necondiționat are nevoie în continuare de generozitatea fiecăruia dintre noi: „Foarte mulți oameni deosebiți și empatici la suferința celor mici într-un an și zece luni au construit acest spital exclusiv din fonduri private. În 16 octombrie 2025 spitalul a fost gata. Acum pentru a putea avea personalul, 40 de medici și asistenți care să asigure îngrijirea paliativă a copiilor, este nevoie de generozitatea noastră”.
Creștem șansa de supraviețuire
În cadrul conferinței, prof. univ. dr. Mircea Miclea a răspuns întrebării: „De ce facem acte de altruism având un creier atent la gestionarea resurselor?” prin patru răspunsuri.
Primul răspuns a fost acela că facem acte de altruism pentru că în urma lor obținem recompense sau evităm stimulările negative: „Altruismul este premiat, egoismul este penalizat. Cine faci această premiere și penalizare? Mai multe instanțe, de exemplu filogeneza. În filogeneză, s-a creat un mecanism prin care dacă faci un act altruist, mai ales față de cei în legătură de rudenie, de exemplu copiii tăi sau alte persoane cu care ești într-o anumită relație de rudenie, crește șansa de supraviețuire a genelor tale. (…) Filogeneza premiază altruismul pentru că crește șansa de supraviețuire și de adaptare a organismului. Se fac acte de altruism, investim de pildă foarte mult în copii, cu cei care ne înrudim, pentru că în felul acesta creștem șansele ca noi, ca și grup, ca și familie, să supraviețuim, să ne supraviețuiască genele. Dar nu este vorba numai de o situație de rudenie pentru a fi premiat. Și situația de reciprocare este premiată. Suntem o specie socială. Am supraviețuit așa cum am ajuns până acum din cauza faptului că oamenii au reciprocat, adică am făcut eu ceva bun pentru tine și tu, la rândul tău, după o vreme, ai făcut un bine pentru mine pentru că eu ți-am făcut ție un bine. În creierul nostru există astfel de softuri care ne favorizează reciprocarea: ți-am dat din bucata mea de carne și nu ai murit de foame azi, tu mâine îmi dai blana pe care o ai ca să nu mor și eu de frig. Și în felul acesta supraviețuim toți pentru că reciprocăm. Iată că prin mecanismele acestea de reciprocare, prin mecanismele de ajutorare a celor care sunt în relație de rudenie suntem premiați dacă facem fapte bune. Așadar primul răspuns la întrebarea De ce suntem altruiși este pentru că altruismul chiar dacă e un cost, într-o primă fază, este premiat fie de filogeneză, că ne supraviețuiesc genele, fie de beneficiile pe care le avem”.
Fapte și emoții
Prof. univ. dr. Mircea Miclea a subliniat că în actele de altruism emoțiile sunt extrem de importante: „Creierul nostru are o capacitate de a trăi nu numai emoțiile din prezent, dar și cele din trecut. Avem emoții evocate. Am trăit cândva o emoție și acum ne-o amintim și o retrăim. Dar avem și emoții prognozate, adică ne închipui anumite emoții pe care le vom trăi dacă vom executa un anumit comportament, act. (…) De exemplu dacă vom face un act de bunăvoință, un act altruist atunci vom fi mândri de noi sau dacă nu vom face ne va fi rușine. Și atunci, fie ca să evităm rușinea, să nu trăim sentimentul de rușine sau de vinovăție, fie pentru ca să nu fim mândri de noi înșine, facem actele de altruism. Emoțiile sunt foarte puternic luate în calcul pentru ca să creeze comportamente pe care noi le facem. Emoțiile care nu neapărat sunt prezente sunt prognozate. Așadar facem acte de altruism pentru că în urma acestor acte avem premii, întăriri pozitive sau negative”.
Apaținem cuiva
Al doilea răspuns al profesorului Mircea Miclea a fost acela că facem acte de altruism pentru că avem o nevoie enormă de afiliere, o nevoie fundamentală de a aparține unui grup care este deasupra noastră. „Grupul acela se poate numi o comunitate, o patrie, un club, un partid, o echipă de sport, dar avem nevoie de afiliere. (…) Această nevoie ne motivează să asumăm valorile grupului de care vrem să aparținem. (…) Din nou emoțiile ne ajută să facem introiecția. De exemplu rușinea, ne va fi rușine de noi dacă nu satisfacem așteptările grupului de care vrem să aparținem sau vom fi mândri de noi dacă vom face acest lucru. Actul de altruism se face datorită introiecției, internalizăm valorile grupului la care vrem să aparținem. (…) Putem să stimulăm altruismul creând sau frecventând grupuri care cultivă altruismul. (…) Cu cât cultivăm astfel de grupuri și crește nevoia de aparteneță, cu atât actele de altruism se vor dezvolta”.
Expresie a identității
De asemenea, la întrebarea De ce facem acte de altruism? al treilea răspuns a fost pentru că uneori ne identificăm cu aceste acte, „noi suntem ceea ce facem, adică facem actul de generozitate, o donație, oferim un ajutor pentru că așa suntem noi, nu putem fi altfel”. „Nu contează ce zic ceilalți despre mine, ca în cazul introiecției. Nu contează deloc întăririle sau penalizările. Nu contează că o să-mi crească statusul social în interiorul unui grup sau că o să primesc mai devreme sau mai târziu o recompensă pentru ceea ce am făcut, un status social mai puternic, considerație, reciprocare. Devin mai liber, adică fac actul de altruism pentru că este o expresie a identității mele. Eu mă exprim prin acest act, nu mă interesează recompensele sau penalizările, grupul de referință. Sunt așa. Am optat pentru a face lucrul acesta. Fac actul de altruism fără să mai fiu dependent de chestiuni externe, întăriri sau penalizări, fără să fiu dependent de poziția pe care o am într-un grup social. Fac pur și simplu, este expresia identității mele. (…) Din nou aici emoțiile favorizează actele de altruism: sunt încântat de mine, sunt liniștit cu faptul că eu m-am exprimat așa cum sunt, sunt mulțumit de mine, am tihna că am făcut o donație, că am făcut ceva prin care m-am exprimat”.
În armonie
Al patrulea răspuns al profesorului Mircea Miclea privește integrarea actelor de altruism: „Altruismul trebuit și el integrat, trebuie să ținem cont și de faptul că există și alte nevoi. Ai nevoia de a avea propria ta personalitate, libertate, performanță ai nevoie de rezultate, de a-ți defini propria ta viață. Avem mai multe nevoi și trebuie să ajungem la situația în care integrăm actul altruist în totalitatea personalității noastre. Facem actul altruist fără avea conflicte interioare, în armonie cu restul personalității noastre. Nu este o expresie a identității, ci a personalității noastre”.
Să nu criticăm
În finalul cuvântului său, profesorul Mircea Miclea a afirmat că indiferent prin ce motivație se ajunge la un act altruist, o donație, un spital care se construiește, o instituție care se creează, indiferent prin ce motivație se întâmplă acest lucru, binele este bine, binele contează. „Să nu ne uităm la oameni cu un ochi critic pentru că au motivații diferite pentru care fac binele. Este problema lor, binele este bine. Binele făcut ajunge la cel care beneficiază de el și apoi este responsabilitatea lui de a face ceva cu ceea ce a primit, îl va folosi responsabil sau îl va folosi după Pilda talantului, a primit ceva și a dat îndoit sau întreit sau pur și simplu a primit ceva și-l ascunde, îl ține doar pentru sine. Important este să facem binele indiferent care sunt motivațiile”. În încheiere, acesta a încurajat să facem binele și să lăsăm responsabilitatea celui care a primit binele nostru să gestioneze după buna lui cuviință.
În compasiune suntem în adevăr
La rândul său, invitatul arh. Adrian Sorin Mihalache a vorbit despre empatie și altruism din perspectiva noilor cercetări privind neuroștiințele vieții spirituale, dar și din perspectiva teologică și filosofică: „Suntem biologic structurați să facem binele și atunci când facem binele ne simțim bine. Și de aici se desprinde importanța cultivării compasiunii în rândul personalului medical și al tuturor acelora care doresc într-un fel să ajute. Să nu trăim doar întrajutorarea în maniera empatiei, care reproduce peisajul psihic al celuilalt, trăiește durerea, dar nu face nimic, ci implicarea să fie făcută în acord cu datele experiențiale ale compasiunii, așa fel încât ne simțim împliniți de pe urma acestui gest”.
De asemenea, referindu-se la curentele filozofice, părintele Adrian Sorin Mihalache a spus că există câteva curente filozofice (existențialiștii, fenomenologii) care trag un fel de semnal de alarmă, într-un fel de convergență cu gândirea creștină, că de fiecare dată când resimțim compasiune pentru cineva suntem în adevăr. „Trăind compasiunea pentru fiecare persoană în parte, pentru orice formă de viață suntem în sfârșit în adevărul despre viață pentru că viața în această lume, afectată de păcat, este într-o stare de vulnerabilitate. Singura raportare existențial valabilă, care respectă sau recunoaște această condiție fragilă a vieții, este compasiunea”.
Ne putem schimba
În ceea ce privește descoperirile științifice, acestea pun foarte mare presiune pe noi, a precizat părintele Adrian Sorin Mihalache, pentru că ni se spune – compasiunea se poate antrena și în structura ei de sensibilitate emoțională și în privința inteligenței practice, a felului în care intervenim în viața celuilalt, existând inclusiv sesiuni de pregătire a personalului medical pentru creșterea nivelului de compasiune față de pacienți, pentru îmbunătățirea rezilienței personalului medical, pentru a obosi mai puțin în îngrijire și a crește calitatea interacțiunii cu pacientul.
În acest sens, părintele a vorbit despre neuroplasticitate: „Prin ceea ce eu fac, mă pot schimba, tot așa cum prin ignoranța față de mine și față de acțiunile mele mă schimb într-o altă direcție. Dar există și o epigenetică autoindusă, atât de mult putem schimba în noi viața, obișnuințele, sensibilitatea, modalitățile de a gândi, în fiecare zi, prin tot ce facem, exercitând această transformare continuă asupra noastră. De aici responsabilitatea emoțiilor pe care o avem față de propria noastră viață și față de felul în care ne organizăm timpul în fiecare zi. Ne putem antrena în foarte multe privințe dacă privim viața de fiecare zi ca un fel de ocazie de învățare. Tot așa am putea să ignoram toate aceste ocazii și să ratăm șansa de a ne schimba, dând vina de fiecare dată pe în zestrea genetică sau pe experiențele copilăriei”.
Cum ne ridicăm din viața cenușie
În antrenamentul de zi cu zi, viața spirituală își are locul său:„Viața spirituală este aceea care propune persoanei umane un program de schimbare de la omul vechi la omul cel nou, călcând pe urmele celor care au făcut asta deja, înaintea noastră, și care verificând practic lucrurile ne-au lăsat foarte multe notițe, detalii despre cum se face acest lucru. Și aici este enorm de bogat bagajul de gândire și de trăire a creștinilor din toate veacurile de până acum, depozitarul enorm de gânduri și de reflecții ale sfinților care reprezintă pentru noi o șansă de a încărca cognitiv viața noastră ca aceste cogniții virtuoase să exercită o presiune enormă asupra emoționalității ca să schimbăm ceva în viața noastră”. Pentru a putea produce gânduri nobile asupra cărora meditând să reușim să ne ridicăm din viața cenușie într-un plan mai înalt avem nevoie de cineva care să ne dea o mână de sus: „Aceștia sunt autorii sfinți, duhovnicești, care au pătruns viața și care au văzut lucruri care ne pot trezi la o altă perspectivă despre realitate, astfel încât să schimbăm cu mai mare repeziciune, cu o presiune de conștiință și de atenție mai mare viața pe care o avem”, a spus părintele.
În încheiere, invitatul a precizat că este nevoie să punem problema compasiunii, a dezvoltării virtuților și a caracterului în educație, în formarea continuă a profesorilor, în cultura publică, în mesajele destinate publicului larg, în filme, în producții culturale, în cărți, în așa fel încât să se creeze presiune, inclusiv asupra factorilor de decizie, care să producă schimbare.
Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca, Facultății de Teologie Ortodoxă, al partenerilor DASM Cluj, al Facultății de Drept UBB, Diakonie Württemberg și al Asociației „Sfântul Nectarie”.
Articolul Clujenii solidari cu Spitalul Sf. Hristofor, singurul din țară care oferă îngrijire gratuită copiilor bolnavi de cancer apare prima dată în ziarulfaclia.ro.
