În data de 19 August Clujul a împlinit 708 ani de viață de oraș. Astfel, ziua de 19 august 1316 devine una dintre cele mai importante din istoria Clujului deoarece în respectiva zi Clujul a fost ridicat la rang de oraș de către regele Carol I Robert de Anjou. Cu acest prilej, locuitorii Clujului primesc unele drepturi de a se autoadministra pe plan juridic și bisericesc, printre acestea numărându-se dreptul orașului de a își alege liber preotul și parohul. Locuitorilor li se garantează dreptul de proprietate asupra pământurilor din apropierea orașului, iar coloniștilor sași li se vor acorda scutiri de vamă pe întreg cuprinsul Transilvaniei. Părinții urbei au pus bazele unui oraș înfloritor astfel că de traiul de la Cluj au devenit atrași mulți oameni din afara orașului. Urbea a ajuns să ofere acestora șansa la o educație mai bună, locuri de muncă, cultură, dar și posibilitatea de a-și dezvolta micile afaceri. Deci particularitatea orașului de azi, de a se afla în preferințele multor români din alte zone ale țării, dar și a unor cetățeni străini, ca localitate pentru a se stabili și a trăi aici, nu este una nouă, ci veche de secole.
Regele Sigismund dă drept Clujului să se împrejmuiască cu ziduri și turnuri
În perioada 1336-1365 potrivit unor documente, Clujul iese de sub supremația principelui Transilvaniei și se subordonează direct regelui. În anul 1405 împăratul romano-german Sigismund de Luxemburg, devenit totodată rege al Ungariei, îi acordă Clujului dreptul de oraș liber. Regele Sigismund devine astfel un protector al Clujului, dându-i drept să se împrejmuiască cu ziduri şi turnuri de apărare. Sigismund de Luxemburg a fost primul rege care a acordat oraşului cele mai multe privilegii, ceilalţi regi au preluat şi au completat privilegiile date de acesta. Documente despre evoluția orașului Cluj și drepturile dobândite de acesta de-a lungul timpului au fost expuse într-o primă expoziție „Câteva drepturi şi privilegii ale oraşului Cluj sec. XIV-XVIII” organizată în cadrul manifestărilor dedicate Zilelor Centrului Istoric al municipiului Cluj-Napoca, în anul 2013, de către dr. Livia Ardelean de la Serviciul Judeţean Cluj al Arhivelor Naţionale şi Karin Hann inspector în cadrul Serviciului Relații Comunitare și Turism Primăria Cluj-Napoca.
Potrivit documentelor expuse, în anul 1405, regele Luxemburg trece oraşul Cluj în rândul oraşelor libere, dându-i drept să se împrejmuiască cu ziduri şi întărituri. Clujul a primit susţinerea regilor ungari şi în ceea ce priveşte dezvoltarea comerţului. Astfel, principele Gabriel Bethlen îngăduie negustorilor din Cluj să poată cumpăra anual în ţară 1.000 de vite pe care le pot mâna oriunde, după plata taxelor, iar pe bani urmând să aducă în ţară mărfurile cele mai cerute: postavuri, mătăsuri, fire de aur, blănuri, mirodenii, giulgiuri, poruncind oficialilor să respecte porunca. În anul 1558, regina Izabela, soţia regelui Zapolya, datorită credinţei clujenilor faţă de soţul ei decedat şi faţă de ea şi fiul ei acordă mai multe drepturi clujenilor, şi anume, înfiinţează la Cluj un loc de vamă, toate naţiunile ce veneau în oraş cu mărfuri le puteau vinde în cele patru târguri anuale, îngăduie clujenilor să meargă cu mărfurile la vânzare în Moldova şi Țara Românească, de unde puteau aduce oi, boi, porci, îngăduie unor cizmari din Mănăştur să vândă cizme.
După înființarea monetăriei, mari negustori sași se mută la Cluj
Totuşi, în perioada medievală, un moment important din istoria Clujului a fost cel din anul 1527 când locul de batere al monedelor a fost schimbat de la Sibiu la Cluj. „De atunci a început o evoluţie economică spectaculoasă pentru că mulţi dintre cei mai mari negustori saşi s-au mutat la Cluj unde se deschisese acest oficiu (casa monetăriei), locul în care se băteau monede. Parte din clădire se păstrează şi azi, puţini ştiu că acea casă a fost unul dintre cele mai importante locuri din istoria Clujului. De ce s-a mutat locul de batere a monedelor de la Sibiu la Cluj? Pentru că oraşul Clujul a fost fidel regelui Zapolya. În general, fidelitatea consta în susţinerea unor campanii militare”, a spus dr. Livia Ardelean. Documentele vechi vorbesc și despre modul în care se făceau judecăţile în oraşul Cluj. „În Evul Mediu oraşul Cluj avea propriul scaun de judecată. Judecata clujenilor se făcea în faţa judelui şi juraţilor oraşului. Ca apel se mergea în primă instanţă la Bistriţa şi apoi la Sibiu, la scaunele săseşti, iar regele Matia a scos scaunul Bistriţa ca apel de judecată lăsând pe cel de la Sibiu şi universitatea săsească”, a afirmat dr. Livia Ardelean.
Totodată, privilegiile au fost acordate și naţiunilor medievale care trăiau în Cluj, respectiv saşilor şi maghiarilor. „Este vorba de privilegiul din anul 1458, aşa-numita „Unio”, cele două naţiuni şi-au împărţit puterea şi au decis, după o ceartă, modul în care să administreze oraşul, să conducă biserica parohoală Sf. Mihail, să conducă justiţia, să adune dările în oraşul Cluj”, a explicat dr. Livia Ardelean. De asemenea, documente foarte vechi reflectă modul în care se adunau taxele şi impozitele separat, pe cele două naţiuni, fiecare atât saşii cât şi maghiarii având dijmuitorii lor. Mai târziu, însuși Mihai Viteazul va recunoaște drepturile clujenilor. Astfel, principele Mihai Viteazul a acordat în anul 1600 un privilegiu prin care acesta a reconfirmat drepturile şi privilegiile clujenilor.
Este deosebit de important să cunoaştem trecutului oraşului Cluj-Napoca și să știm de ce a fost numit „orașul comoară”. „Aceste documente ar trebui să fie foarte importante pentru toţi clujenii. Ele stau la baza dezvoltării unui oraş înfloritor. Oraşul Cluj a fost numit în evul mediu oraşul comoară, dar oamenii nu ştiu din ce motiv. Privilegiile acordate, scutirea de la taxe şi impozite, dreptul de a face comerţ, de a se înconjura cu ziduri şi turnuri de păzire a oraşului au adus la dezvoltarea economică a oraşului”, a spus dr. Livia Ardelean.
Țelurile părinţilor urbei
Punând laolaltă vechile privilegii ale Clujului, putem încerca să reconstituim vechile preocupări şi ţeluri ale părinţilor urbei, este de părere istoricul dr. Lukács József, muzeograf la Muzeul de Istorie al UBB Cluj-Napoca, într-un articol semnat în revista „Apostrof”. În opinia istoricului clujean, părinții urbei au gândit în interesul comunității. „Ne putem imagina sălile de consiliu ale oraşului, ale Senatului şi ale centumvirilor, cu pereţii împodobiţi cu maxime şi cugetări de bun-simţ. Aceşti părinţi ai urbei se sfătuiau ce să ceară de la regi şi ce să le ofere în schimb pentru a obţine încă ceva care să le fie de folos; cum să ţină laolaltă comunitatea, cum să se elibereze de sub povara agasantă a mai micilor sau mai marilor autorităţi lumeşti şi bisericeşti, cum să-şi dovedească – cu sânge, sudoare şi aur – loialitatea faţă de regi, mai apoi faţă de principi, singurii lor stăpâni. Ne putem închipui cum au ajuns la ideea – am putea-o numi azi liberală – că pentru dezvoltarea urbei este nevoie de un flux constant de noi locuitori. În 1370 Clujului i-a fost dat privilegiul potrivit căruia acei iobagi care doreau acest lucru şi care îşi achitaseră obligaţiile faţă de seniorii lor puteau primi îngăduinţa să se mute şi să se stabilească pe teritoriul oraşului. A fost un privilegiu care a marcat pentru secole istoria oraşului. Dacă atunci liderii comunităţii ar fi optat pentru alungarea alogenilor, poate că în zilele noastre Clujul ar fi unul dintre satele înecate în praf şi noroi din Câmpia Transilvaniei”.
Încă de pe atunci Clujul a fost un cămin atrăgător pentru oameni din zone tot mai îndepărtate. „De atunci, la fiecare generaţie au existat oameni care au dorit să vină să locuiască în acest oraş. Chiar cu câteva secole în urmă, traiul de aici oferea mai multe posibilităţi decât în alte aşezări: locuri de muncă, şansa la o educaţie mai bună, putinţa de a alege dintre mai multe opţiuni în viaţă. Dar urbea oferea şi cultură. Clujul, cu o populaţie eterogenă, cu un pronunţat specific multietnic, cu orientarea sa economică mai legată de Occident, s-a oferit drept un cămin atrăgător şi pentru multe familii din centrul continentului.”, a scris istoricul dr. Lukács József.
Tia SÎRCA
