Rezultatele obținute de elevii clujeni de liceu la Bacalaureat 2025, sesiunea iunie, menține județul Cluj pe primul loc la nivel național, cu o promovabilitate de 90,8 % și după soluționarea contestațiilor.
Anunțul a fost făcut și de către inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Cluj, Marinela Marc, pe pagina personală de socializare. „Județul Cluj rămâne primul în ierarhia națională și după soluționarea contestațiilor, cu 90,8 % promovabilitate și 22 de licee cu 100% rată de promovare. Felicitări încă o dată tuturor și alegeri inspirate pentru ceea ce veți dori să faceți în viitor!”, a transmis aceasta.
La nivel național, potrivit Ministerul Educației și Cercetării, rata de promovare a examenului de Bacalaureat 2025, sesiunea de vară, este de 76,5% în urma soluționării contestațiilor. Din păcate, la Bacalaureat 2025, sesiunea de vară, nici un elev clujean nu a obținut media 10. De altfel, pe țară au fost 32 de candidați care au susținut examenul de Bacalaureat 2025 și au obținut media 10, după ce au fost soluționate contestațiile. Inițial, când au fost publicate rezultatele inițiale erau doar 23 de candidați cu media 10 pe țară.
T.S.
Articolul Clujul, se menține pe primul loc la BAC 2025, ca promovabilitate, dar fără medie de 10 apare prima dată în ziarulfaclia.ro.