La Sărbătoarea Coborârii Spiritului Sfânt – care se celebrează duminică, 23 iunie 2024 -, avem bucuria de a sărbători momentul în care noi am devenit Biserică, am devenit Familia lui Dumnezeu. Cu acest moment comuniunea noastră, a oamenilor, cu Dumnezeu este deplină. Isus se înalță la ceruri purtând trupul nostru și Spiritul Sfânt se coboară peste apostoli și peste noi toți și devenim parte a comuniunii Sfintei Treimi. Suntem parte din iubirea dintre Tatăl, Fiul și Spiritul Sfânt. Și am putea spune că Sărbătoarea Rusaliilor este sărbătoarea comuniunii, fiindcă, după acest moment al coborârii Spiritului Sfânt nimeni nu mai este străin.
Lectura din Faptele Apostolilor (Fap 2,1-11) descrie cum, odată ce Spiritul Sfânt coboară peste apostoli, apostolii vorbesc, dar toți cei străini prezenți îi aud în limba lor. Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă că nu mai există străini, că nu mai există dușmani sau concurenți, ci toți vorbim aceeași limbă, deci suntem parte a aceleiași Familii. Acesta este momentul care ne caracterizează ca și creștini, fiindcă, uneori fără să ne dăm seama, împlinim totul în Spiritul Sfânt. Sfânta Liturghie și toate slujbele Bisericii – în afară de perioada Învierii, în care se cântă sau se recită: „Cristos a înviat!” -, încep cu rugăciunea „Împărate Ceresc…”. Înainte de a face orice, noi invocăm Spiritul Sfânt, fiindcă doar în Spiritul Sfânt ne manifestăm ca și Biserică. Episcopul, preotul, nu pot face nimic cu pâinea și cu vinul, dacă Spiritul Sfânt nu le transformă în Trupul și Sângele Domnului. Preoții nu pot ierta nimic de la ei atunci când un credincios vine și cere iertarea păcatelor, ci doar în Spiritul Sfânt Dumnezeu iartă, prin mâna preotului, păcatele. Botezul nostru, toate Tainele Bisericii se împlinesc în Spiritul Sfânt. Atunci când spunem că suntem frați și surori, doar în virtutea prezenței Spiritului Sfânt în viața noastră putem spune acest lucru. Doar dacă Spiritul Sfânt coboară asupra noastră suntem cu adevărat Biserică, suntem Familia lui Dumnezeu, și, de aceea, nu avem cuvinte să-I mulțumim Lui Dumnezeu pentru darul Spiritului Sfânt. Să încercăm să ne aducem aminte, în timpul vieții noastre, în clipele pe care le petrecem, în rugăciune sau în activitatea noastră cotidiană că Spiritul Sfânt este tot timpul prezent în noi. Așa cum spune Sfântul Pavel, „Noi suntem templele Spiritului Sfânt” (cf. I Cor 6,19) Atunci când ne rugăm, El se roagă împreună cu noi și duce rugăciunea noastră înaintea Tatălui și ne dă cuvintele potrivite pentru a ne ruga.
O familie nu poate exista fără prezența Spiritului Sfânt. Fără Spiritul Sfânt suntem străini. Și dacă am primit un dar, suntem chemați să-l punem în valoare. În momentul Botezului nostru, e ca și cum o sămânță a Împărăției cerului a fost sădită în sufletul nostru, dar suntem datori să folosim acest dar, să-l lăsăm să crească în viața noastră, să mărturisim prin viața noastră darul primit. Așadar, întotdeauna în viața noastră creștină există o parte a lui Dumnezeu, și o parte a noastră, iar tot ceea ce facem trebuie să reflecte și voința noastră și darul lui Dumnezeu. Am primit darul comuniunii, suntem datori să-l punem în practică, în primul rând în familia noastră, încercând să facem în așa fel încât comuniunea, armonia, dragostea să stăpânească familia noastră. La fel, în mediul nostru de viață, trebuie să privim în dreapta și în stânga și să vedem frați și surori. Atunci când cineva are nevoie de o bucată de pâine, să știm să îi dăruim acea bucată de pâine. Atunci când are nevoie de un pahar de apă, să-i dăruim acel pahar de apă. Nu ca și cum din înălțime ne-am coborî să-l ajutăm ci știind că este fratele nostru, sora noastră. Așa cum ne ajutăm în familie, așa trebuie să ne ajutăm între noi. Suntem datori să facem să strălucească această bogăție a comuniunii în lumea în care trăim. După aceasta ne recunosc oamenii că suntem creștini, dacă avem acea iubire și comuniune de care ne vorbește Biserica.
Evanghelia din Sărbătoarea Rusaliilor (In 7,37-53;8,12) vorbește despre darul Spiritului Sfânt, despre comuniunea, despre bogăția pe care am primit-o. În primul rând, întâlnim la începutul Evangheliei simbolul apei: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea. Cel ce crede în Mine, precum a zis Scriptura: râuri de apă vie vor curge din pântecele lui” (In 7, 37-38), iar la final, simbolul luminii: „Deci iarăşi le-a vorbit Isus zicând: Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii”. Și înțelegem că atunci când primim darul Spiritului Sfânt trebuie să-l lăsăm ca, din noi, să inunde lumea în care trăim. Despre aceasta ne spune Isus și vorbește despre sete: dacă simțim sete de Dumnezeu, dacă dorim să punem în practică darul Spiritului Sfânt, noi devenim la rândul nostru izvoare. De aceea Isus le spune ucenicilor și nouă: „Voi sunteți lumina lumii”, „voi sunteți sarea pământului”. Așadar, nu doar am primit un dar, ci trebuie să-l împărtășim tuturor. Darul nu este doar pentru noi, așa sunt darurile de la Dumnezeu, ele sunt pentru toți. Nu am primit un dar ca să ne închidem în noi înșine și să ne bucurăm de el, ci am primit un dar pentru a dărui la rândul nostru. Așa cum Dumnezeu ne-a dăruit, noi să dăruim. Dar întotdeauna este importantă libertatea noastră. De aceea Isus ne spune: „Dacă ne e sete…”, „Cui îi este sete…”. Isus nu obligă niciodată, Dumnezeu nu ne obligă niciodată. Dăruiește, dar rămâne deplină libertatea noastră de a primi darul, sau de a-l lăsa la ușa sufletului nostru. Și aici intră în joc responsabilitatea noastră. Dacă primim darul, el rodește în sufletul nostru, și, noi, la rândul nostru, putem dărui altora. Aici este slujirea noastră, aici este misiunea noastră în lumea în care trăim. Dumnezeu propune întotdeauna darul Lui, cuvântul Lui, lumina Lui, apa Lui vie, dar noi suntem cei care trebuie să o primim cu adevărat, aici este responsabilitatea noastră mare. Suntem chemați să fim sfinți, avem toate darurile din cer pentru această menire a noastră, să fim, așadar, creștini cu adevărat, și, primind darul Spiritului Sfânt, să devenim cu adevărat „lumina lumii” și „sarea pământului”, izvoare de apă vie, de lumină și dar pentru semenii noștri.
† Claudiu,
Episcop de Cluj-Gherla
