May 18, 2024

Cu prilejul ,,Zilei Pământului”, sărbătorită în data de 22 aprilie, și a acțiunilor desfășurate sub genericul „Săptămâna Verde” comisarii din cadrul Comisariatului Județean Cluj al Gărzii Naționale de Mediu au efectuat o prezentare la Colegiul Național Gheorghe Șincai” Cluj-Napoca.

În unitatea de învățământ amintită a fost marcată importanța protejării mediului înconjurător prin organizarea mai multor evenimente, precum: curățarea mediului, plantarea de arbori, reciclarea și alte activități menite să promoveze conștientizarea și acțiunea în ceea ce privește protejarea mediului. Tema prezentată de Ziua Pământului 2024 de către reprezentanții Comisariatului Județean Cluj al Gărzii Naționale de Mediu a fost Planeta vs Plastic”. Potrivit organizatorilor, elevii au fost informați asupra faptului că 380 de milioane de tone de plastic sunt produse în fiecare an, în timp ce doar 9% din plasticul produs vreodată a fost reciclat. De asemenea, s-a evidențiat că pe plan mondial se cere eliminarea rapidă a tuturor materialelor plastice de unică folosință, promovarea urgentă pentru un tratat puternic al ONU privind poluarea cu plastic și solicitarea încetării conceptului de „fast fashion.”, au transmis aceiași reprezentanți. A fost o discuție interactivă unde tinerii s-au arătat extrem de interesați de informațiile primite și de importanța protejării mediului înconjurător.”, au mai informat  reprezentanții Comisariatului Județean Cluj al Gărzii Naționale de Mediu. Ziua Pământului a fost fondată de senatorul american Gaylord Nelson în anul 1970, cu scopul de a trezi clasa politică din dezinteresul pe care îl arată față de mediu. În anul 2009, Organizația Națiunilor Unite(ONU) a declarat ziua de 22 aprilie ca sărbătoare oficială a planetei Pământ și expresie comună a dorinței tuturor de a construi o societate stabilă, pentru un viitor mai curat și mai verde. T.S.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *