April 19, 2026

 

Vineri 11 iulie, Cluj International Music Competition pentru flaut și clarinet și-a desemnat laureații celei de a 8-a ediții. Una care, prin numărul mare de înscriși (peste 400), atestă valoarea națională și internațională concursului organizat de Asociația Culturală Notes&Ties în parteneriat cu Academia Națională de Muzică Gheorghe Dima.

Au fost șapte zile pline (5-11 iulie), de concentrare, repetiții, concurs propriu-zis, fiecare concurent în parte căutând să-și demonstreze calitățile interpretative în fața a două exigente jurii, șaisprezece flautiști și clarinetiști cu încărcate c. v.-uri artistice, plus aportul pianistelor Octavia Răceu, Bernadette Czumbil, Amalia Pop și Cristina Toader, al Orchestrei Filarmonicii Transilvania și al dirjorului Tiberiu Soare.

Vineri 11 iulie a fost o zi specială, a fost ziua emoțiilor, ziua care a decis laureații. Cele două finale au adus pe scena de concert a sălii Auditorium Maximum, șase interpreți, tur de forță pentru Orchestră și Dirijor. S-a cântat de trei ori Concertul pentru flaut în sol major KV 313 și tot de trei ori Concertul pentru clarinet în la major KV 622, piese de referință din repertoriul mozartian, adevărate provocări pentru orice vârste artistice. Să vedem laureații…

Honduras pe harta lumii mondiale a flautului: Rodriguez Alberto!

A fost una din plăcutele surprize ale concursului. Una care evidențiază școala de muzică din Honduras, un loc 1 care ne reamintește că nu există culturi mari sau mici, cuvântul cheie fiind unic, cultură. Locul 1 obținut la Cluj nu este deloc întâmplător, Rodriguez Guevara Jorge Alberto ocupând același loc 1 și anul trecut, la Concursul Internațional de Interpretare/flaut de la Grenchen, Elveția, concurs la a 5-a ediție.

Rodriguez Alberto a studiat flautul la Escuela Superior de Musica del Estado de Basilea, în prezent fiind student al Hochschule fur Musik Basel.

Tehnică, ton, vibrato sunet, virtuozitate s-au regăsit în interpretarea Concertului în sol major pentru flaut KV 313 (Allegro maestoso; Adagio ma non troppo.Rondo; Tempo din menuetto). Plusul a venit din modul propriu de interpretare, apropiat unei arii din repertoriul operistic mozartian. Mă gândesc în special la partea a II-a, Adagio ma non troppo-Rondo.

Locul 2 a fost obținut de Aurora Salvetti (Italia), locul 3 de Milhinha Oliveira Joao (Franța); Premiul Special pentru cel mai bun interpret român în competiție: Ilinca Teofana Chiriță-Barbu (18 ani, București; premii 1 la Moscova, belgrad, la Youth Music Competition Nouvelle Etoiles, ediția a 4-a, Paris.

Coreea de Sud nu mai este o surpriză: Ahn Yubin

Finala clarinetiștilot a evidențiat școala sud-coreeană, alături de Ahn Yubin aflându-se Seo Yebin (Premiul 2). Adevărul este că nu mai asistăm doar la interpretări pur tehnice, de virtuozitate și atât. Implicarea este totală, vorbind despre expresivitate interpretativă, trăiri scenice intense. Am văzut vineri, la orele prânzului, finala clarinetiștilor. M-a impresionat Seo Yebin, cadență proprie, un Adagio abordat ca o rugăciune, profunzime, frumusețea melodică bine pusă în evidență.

Ahn Yubin a abordat Concertul în sol major pentru clarinet KV 622 (Allegro; Adagio; Allegro) cu fermitate. Virtuozitatea evidențiază sunetul expresiv, ornamentele muzicale cadențate și decorative ale concertului. Maniera de interpretare este originală, dialoguri când cu prima vioară/Ana Tork, când cu dirijorul Tiberiu Soare, atenție acordată fiecărei note, fiecărui sunet, legato-uri de durată și de expresie bine stăpânite.

Ahn Yubin a început studiul clarinetului la vârsta de 7 ani, avându-l ca profesor pe Kim Dong-Jin, membru al Philadelphia Orchestra în acea perioadă. Este absolvent al Yewon Arts Middle School, respectiv Seoul Arts High School. În Europa îi are ca  profesori pe Alessandro Carbonare/Italia, Florent Heau/Franța, Nicolas Baldeyrou/asistent Franck Amet, la Conservatorul Național Superior de Muzică și Dans de la Paris. A obținut premiile 1 la Tallinn, Osaka și acuma la Cluj-Napoca.

Locul 3 a revenit francezului Antoine Pastor, o mai veche cunoștință de-a noastră, Antoine fiind prezent și la ediția din 2023 a concursului clujean. În fine, Premiul Special pentru cel mai bun interpret român în competiție a revenit tânărului Costel Enea (Universitatea Națională de Arte George Enescu, Iași; Premiul 1 la Concursul Internațional de Interpretare Instrumentală Ioan Goia, Iași, 2025).

Orchestra Filarmonicii Transilvania și dirijorul Tiberiu Soare au fost parteneri excelenți în această călătorie muzicală prin genuri și epoci creatoare. Și ajung în finalul rândurilor de față la Beethoven: muzica este mediatorul dintre viața spirituală și cea a simțurilor.

Demostene Șofron

 

 

Articolul Concursul Internațional de Muzică – Doi merituoși laureați; Rodriguez Alberto/flaut și Ahn Yubin/clarinet apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *