În ultima vreme, săptămână de săptămână, m-am simțit stingher și vinovat (oare de ce?) între atâția patrioți pe metrul pătrat. Am într-un sertar câteva cocarde, dar cu acelea nu mă scot, arătându-le, dacă, la rigoare, aș fi luat la întrebări, despre cum mă manifest eu ca patriot român în vârstă. Sunt prichindei patrioți, bobinați în tricolor, care recită subțirel și pătimaș părți (alese cu grijă de „educator”) din „Doina” lui Eminescu, mătuși cumsecade, membre de partid, patrioate ce doresc să plece americanii din țară, fiindcă, probabil, le deranjează mult la treburile gospodărești, sau vor să le ia porcul de pe bătătură.
Sunt politicienii apoi, oho, câtă frunză, cât gazon mofetându-și public iubirea de țară, ori de câte ori o cameră de televiziune este pe ei, suveraniști profunzi care clamează insularizarea, pacifismul, fiindcă ne descurcăm noi, fără capitalism.
Nu îndrăznesc să spun că nu prea ne-am descurca fără capitaliști și fără Europa în care vreo 5.000.000 de români câștigă o pâine, și care nu prea dau semne că s-ar întoarce s-o câștige aici.
Toate țoalele politicianului, poate mai puțin izmenele și maieul, sunt făcute de capitaliști. Din 10 politruci 8 au mașini capitaliste, folosesc invențiile lor tehnice și se nărăvesc la euroi și dolărași, nu știu vreunul să fi luat șpagă în ruble.
Gata, de mâine pauză la patriotismul vorbit: se fac pregătiri pentru campania electorală, când iar se va merge, cu tricolorul, la pețit.
CORNEL UDREA
Articolul Confesiune apare prima dată în ziarulfaclia.ro.
