April 18, 2026

Contractul de execuție, semnat pe 25 iulie

Consilierii locali clujeni sunt convocați, vineri, 25 iulie, în ședință extraordinară pentru a aproba Planul Urbanistic Zonal pentru școala primară și gimnazială din cartierul Bună Ziua, Primarul Emil Boc a anunțat recent că în 25 iulie va fi semnat li contractul pentru execuția lucrărilor la acest obiectiv.

Planul Urbanistic Zonal vizează un teren în suprafață de 16640 mp. Terenul este situat pe frontul sudic al străzii Bună Ziua fiind delimitat de parcele cu fond construit în partea vestică și estică de parcele libere de construcții. Pe terenul în suprafață de 16640 mp. se propune stabilirea unei zone destinate serviciilor de educație publică, în cartierul Bună Ziua, în vederea construirii unei școli generale (învățământ primar și gimnazial), cu reglementări privind funcționalitate, accesibilitate, integrarea în țesutul urban și organizarea coerentă a spațiului public.
„Cartierul Bună Ziua, aflat într-un proces continuu de dezvoltare imobiliară începând cu anii 2000, s-a transformat într-o zonă rezidențială dens populată, cu un mix de locuințe individuale și colective. Cu toate acestea, infrastructura urbană de suport nu a ținut pasul cu ritmul de construire. În prezent, cartierul duce lipsă de infrastructură educațională, iar suprafața studiată oferă un potențial semnificativ pentru dezvoltarea educațională din cartierele adiacente.
Accesul copiilor la educație în proximitate este esențială și construirea unei școli în cartierul Bună Ziua va asigura necesarul locurilor de școlarizare în zonă și va contribui la dezvoltarea urbană sustenabilă și dinamică a municipiului.
Școala va fi organizată funcțional astfel încât să includă spații pentru desfășurarea procesului educațional (săli de clasă, laboratoare, cabinete), funcțiuni auxiliare (bibliotecă, sală de sport, spații festive, bufet, cabinet medical, after-school), precum și circulațiile, anexele și spațiile de joacă, cu recomandarea unei dispuneri compacte, de tip monobloc, pentru utilizarea eficientă a terenului și orientarea favorabilă a sălilor de clasă.
Obiectivul investiției propuse prin această documentație de urbanism este în special pentru beneficiarul acesteia”, se arată în proiectul de hotărâre ce va fi supus aprobării consilierilor locali.

Licitația pentru construirea școlii din Bună Ziua a fost câștigată de firma Axial, cea care construiește creșă, grădinița, școala și liceul din Borhanci.

Valoarea proiectului este estimată la 150.422.708,61 lei cu TVA, cu finanțare din bugetul local. 

Articolul Consiliul Local Cluj-Napoca aprobă PUZ-ul pentru școala din Bună Ziua apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *