April 19, 2026

 

Începând de miercuri, la Cluj Napoca se desfășoară timp de două zile Conferința Internațională „Human Functional Genomics Romania Conference”, ediția 2025. Dr. Tania Crișan, cercetător în cadrul a două prestigioase entități de profil – UMF Cluj, Disciplina Genetică Medicală și Centrul de Cercetări pentru Medicină Avansată MedFUTURE – unul dintre coordonatorii evenimentului, a precizat pentru cotidianul „Faclia”: „Scopul conferinței este acela de a uni eforturile de cercetare în genomica funcțională din România sub egida une inițiative colaborative numită „Human Functions Genome Project”.

Genomica unui organism reprezintă totalitatea informațiilor sale ereditare și codul său ADN. Este știința care se ocupă cu dezvoltarea și aplicarea noilor tehnici și proceduri de cartare, secvențiere și analiză computerizată în studierea genomurilor integrale ale organismului. „Atunci când spunem „genomică funcțională” ne referim pe de-o parte la genetică și, pe de altă parte, la funcția acesteia. Pe noi ne interesează în mod special funcția sistemului imun înnăscut. Prin evenimentul de la Cluj Napoca intenționăm să creăm un consorțiu în cadrul căruia să cercetăm răspunsul imun și care sunt factorii genetici care influențează acest răspuns. Consorțiul va primi denumirea de „Human Functions Genome Project Romania. Conferința este organizată în colaborare cu mentorii noștri, profesorii Mihai Netea și Leo Joosten de la Universitatea Radbout din Nijmegen, Olanda. ” precizează Dr. Tania Crișan.

Proiect cu extensie în Africa și Asia

La conferință participă specialiști din UE, cei mai muți fiind însă din Olanda și România.

UMF Cluj este reprezntată de un grup de cerecetători din cadrul specialității „Genetică medicală și imunologie”, precum și de un al doilea grup, condus de prof. univ. dr. Ioana Berindean Neagoe, pe același profil. De asemenea sunt prezenți cercetătorii Centrului de Genomică Umană din cadrul UM Craiova.

Proiectul înființării unui consorțiu – ca primă entitate de această natură în România – are la bază o ideea generată în urmă cu aproximativ zece ani de prof. univ. dr. Mihai Netea din Olanda. „Profesorul Netea este punctul de plecare al unui asemenea demers, prin publicarea unor articole de profil și a constituirii unei asemnea cohorte în Olanda. De acolo – și din alte țări – vin în România cohorte de specialiști, noi reușind astfel să dezvoltăm multiple studii de genomică funcțională, la Cluj Napoca, la Craiova și în alte universități de medicină. Practic, acum, la Cluj, face să se desprindă ceea ce se poate numi „Ramura România” a acetui proiect internațional numit „The Human Functions Genome Project” – specifică Dr. Tania Crișan. Proiectul este viabil în țările vest-europene dar întrunește elemente de pornire și țări asiatice și africane.

Fiecare avem o constelație genetică unică

Viziunea organizatorilor este – printre altele – de a coagula cât mai mulți tineri specialiști în jurul acestui proiect. Dr. Tania Crișan precizează componenta socială a proiectului „Human Functions Genome Project”: „Fiecare dintre noi avem o constelație genetică unică, un cod genetic mai exact. Ne naștem cu câteva variații care fac să fim diferiți. Unele dintre aceste variații sunt de-a dreptul mutații. Acestea dau boli foarte severe. Dar cea mai mare parte dintre variații sunt comune, găsindu-se doar la 4-5 persoane din 100. Problema apare atunci când mă întâlnesc cu o bacterie, de pildă, iar organismul răspunde agresiv. Sistemul nostru imun este provocat să reacționeze în cazul unei infecții sau al unei boli autoimune. Cum este vasculita, de exemplu. Boli în care, practic, organismul se atacă pe sine. Răspunsul imun este controlat genetic. Genetica spune câți anticorpi o să produc, cât de „speriat” este sistemul imunitar dacă se întâlnește cu un anumit agent care determină un răsuns inflamtor sau imun. Noi, ca specialiști, vrem să aflăm, pornind de la genetica noastră, care este o adevărată bibliotecă, modul în care răspundem la o astfel de provocare. Poate răspunsul organismului meu mă face prea „bolnav”. Și nu sunt de acord. Atunci eu vreu să văd care este fiecare etapă pentru a înțelege unde pot interveni sau de ce elemente trebuie să țin cont pentru a fi mai puțin bolnav, pentru a suferi mai puțin!” specifică dr. Tania Crișan.

Un centru înalt specializat

Centrul de Cercetări pentru Medicină Avansată MedFUTURE a fost înfiinţat în anul 2015 ca urmare a finanțării proiectului “Dezvoltarea infrastructurii de cercetare integrată pentru medicină avansată şi medicină translaţională în vederea creşterii competitivităţii ştiinţifice la nivel internaţional în domeniile pentru sănătate – MEDFUTURE”, în cadrul Programului Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice – POS CCE.

MEDFUTURE este un centru multidisciplinar, înalt specializat. Acesta contribuie la avansarea cunoașterii în domeniul medical prin intermediul dezvoltării de noi instrumente de diagnostic și prognostic și implementării de terapii experimentale din sfera medicinei de precizie. Proiectele de cercetare din cadrul centrului vizează atât cercetarea fundamentală prin evaluarea de noi mecanisme ce duc la apariția unor maladii, dar și cercetarea translațională prin evaluarea de noi terapii personalizate adaptate profilului molecular specific pacientului, utilizând tehnologii state of the art.

Conceptul de medicină de precizie – un model medical care utilizează caracteristicile individuale ale persoanelor pentru adaptarea strategiei terapeutice celei mai potrivite și / sau pentru a evalua predispoziția la o anumită boală și / sau pentru a interveni preventiv la timp și țintit – este temelia pe care se bazează atât misiunea, viziunea și valorile MedFUTURE cât și întreaga noastră activitate. Misiunea este aceea de a promova cercetarea biomedicală de înaltă performanță în domeniul medicinei translaționale / personalizate cu servicii rapide și precise/fiabile/de cercetare oferite comunității științifice.

Beniamin Pascu

 

Articolul Consorțiul Internațional „Human Functions Genome Project Romania” se înființează la Cluj apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *