April 19, 2026

Confederaţia Sindicală Naţională Meridian consideră că măsurile de austeritate propuse de Guvernul României conduc la scăderea puterii de cumpărare până la nivelul anului 2022 şi este inadmisibilă adoptarea unor măsuri cu efecte până la sfârşitul anului 2026 fără o analiză riguroasă şi consultare reală cu partenerii sociali. Mesajul confederaţiei sindicale a fost transmis la şedinţa Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social prezidată de prim-ministrul României, Ilie Bolojan, privind pachetul de măsuri fiscal-bugetare care urmează să fie adoptate prin angajarea răspunderii Guvernului în săptămâna următoare. Liderii de sindicate au semnalat riscurile asociate unor măsuri precum: creşterea normei didactice fără analiză de impact, comasări grăbite de instituţii şi reduceri de personal fără audit prealabil, precum şi afectarea disproporţionată a unor sectoare faţă de altele. S-a solicitat împărţirea echitabilă a poverii între angajaţi din sectorul bugetar şi privat, precum şi o implicare reală a mediului de afaceri în efortul fiscal.
„La discuţiile legate de crearea/identificarea unor noi surse de venit, reprezentantul Confederaţiei a subliniat importanţa agriculturii şi a sectorului agroalimentar ca şi contribuţie la PIB, dar şi la asigurarea securităţii alimentare a ţării. Atât din partea CSN Meridian cât şi a ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, Florin Ionuţ Barbu, au fost prezentate date concrete care evidenţiază aceste aspect”, afirmă reprezentanţii Meridian, printr-un comunicat. În opinia acestora, România se află într-un dezechilibru bugetar începând cu 2010 şi există inechităţi evidente în salarizarea personalului, chiar în cadrul aceleiaşi grile (exemplu cazul din Secretariatul General al Guvernului).

Articolul CSN Meridian: Este nevoie de consultare cu partenerii sociali! apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *