Aproape 30 de școli clujene au fost dotate cu mese de tenis de masă în cadrul unei investiții a primăriei ce vizează încurajarea acestui sport în rândul elevilor. Totodată, alte două mese de ping-pong au fost montate în Parcul Armătura pentru a le oferi clujenilor de orice vârstă să facă sport.
Mesele pentru tenis de masă sunt fixe și solide, cu o suprafață de joc de 274 x 153 cm, din rășină stratificată, o înălțime de 76 cm și sunt alcătuite din structură de oțel – rezistente la impact și intemperii. Potrivit municipalității clujene, 62 de mese de tenis au fost instalate în 28 de unități școlare iar alte două în Parcul Armătura.
„Continuăm investițiile în promovarea sportului și încurajăm mișcarea la orice vârstă.
Sportul este cea mai ieftină și sigură investiție pe care o putem face pentru sănătatea noastră!
Primăria Cluj-Napoca a achiziționat 64 mese de tenis de masă profesionale și a finalizat instalarea lor în curțile școlilor și liceelor din municipiu și în variate locuri de joacă, respectiv zone verzi din cartierele orașului”, a anunțat primarul Emil Boc după ce a testat o astfel de masă în Parcul Armătura în cadrul unui meci de ping-pong pe care l-a avut cu viceprimarul Dan Tarcea.
„Astăzi am avut ocazia să „testez”, alături de dl viceprimar Dan Ștefan Tarcea, una dintre aceste noi mese pentru tenis de masă în Parcul Armătura din cartierul Iris. Parcul, cu o suprafață de 3,25 ha, a fost realizat cu fonduri europene și dispune de zone de joacă, relaxare și sport”, a spus edilul.
Locațiile în care au fost instalate recent mese pentru tenis de masă: Școala Gimnazială „Iuliu Hațieganu (str. Grigore Alexandrescu) – 2 buc; Școala Gimnazială „Iuliu Hațieganu” (str. Câmpului) – 2 buc. Școala Gimnazială „Octavian Goga” (aleea Peana) – 2 buc; Școala Gimnazială „Liviu Rebreanu” (str. Retezat) – 2 buc; Școala Gimnazială „Liviu Rebreanu” (aleea Moldoveanu) – 2 buc; Liceul cu program Sportiv (str. Arinilor) – 4 buc; Colegiul de Servicii în Turism Napoca (str. Taberei) – 2 buc; Liceul Teoretic „Eugen Pora” (str. Mogoșoaia) – 2 buc; Școala Gimnazială „Ion Creangă” (aleea Peana) – 2 buc; Colegiul Pedagogic „Gheorghe Lazăr” – 2 buc; Școala Gimnazială „Constantin Brâncuși” (str. Horticultorilor) – 4 buc; Liceul Teoretic „Báthory István” (str. Universității) – 1 buc; Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” (str. Alexandru Vlahuță) – 2 buc; Liceul Tehnologic „Alexandru Borza” (A.V. Voevod) – 2 buc; Colegiul Tehnic Energetic (str. N. Pascaly) – 4 buc; Colegiul Tehnic „Raluca Ripan” (str. Bistriței) – 2 buc; Colegiul Tehnic de Transporturi Transilvania (str. Bistriței) – 2 buc; Liceul de Informatică „Tiberiu Popoviciu” (Calea Turzii și str. Zorilor) – 3 buc; Scoala Horea (str. Horea) – 1 buc; Școala Gimnazială „Traian Dârjan” (str. Traian Vuia) – 1 buc; Școala Gimnazială „Ion Agârbiceanu” (str. Grădinarilor) – 2 buc; Liceul Teoretic „Victor Babeș” (str. Meseriilor) – 2 buc; Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu” (str. Constanța) – 2 buc; Colegiul Ortodox (str. Lotrului) – 2 buc; Colegiul tehnic „Anghel Saligny” (B-dul 21 Decembrie 1989) – 4 buc; Liceul Tehnologic „Aurel Vlaicu” (bld. Muncii) – 2 buc Școala Gimnazială „Al. Vaida-Voevod” (str. Oltului) – 2 buc; Liceul Teoretic „Avram Iancu” (str. Onisifor Ghibu) – 2 buc.
Alte două mese au fost instalate în Parcul Armătura.