April 19, 2026

Eurodeputatul român Daniel Buda (PNL), care este vicepreşedinte al Comisiei pentru agricultură şi dezvoltare rurală (AGRI), i-a cerut joi comisarului european de resort, în plenul Parlamentului European reunit la Strasbourg, ca bugetul Politicii Agricole Comune (PAC) să rămână separat şi să aibă o finanţare adecvată şi garantată în următorul cadru financiar multianual.

Schimbarea filosofiei noului cadru financiar multianual, a cărui primă variantă va fi prezentată săptămâna viitoare de Comisia Europeană, provoacă îngrijorare în rândul a numeroşi eurodeputaţi, întrucât va prevedea aproape sigur contopirea unor alocări distincte anterior şi foarte probabil fonduri mai mici pentru coeziune şi PAC.

„Domnule comisar (european pentru agricultură şi alimentaţie, Cristophe Hansen), bugetul PAC trebuie să rămână separat, nicidecum diluat în alte politici şi cu atât mai puţin nu poate fi redus. A te atinge astăzi de bugetul PAC înseamnă a slăbi coloana vertebrală a Uniunii Europene”, a declarat Buda în plenul PE, în cadrul unei dezbateri privind „Viitorul Politicii Agricole Comune după 2027”.

El a spus că Politica Agricolă Comună nu este despre subvenţii, ci „despre hrană, siguranţă şi viitorul satelor europene”, care astăzi „mor încet”.

„O sută de ferme dispar în fiecare zi, punând în pericol securitatea noastră alimentară. Tinerii fermieri nu mai cred azi în noi. Dacă vom reduce bugetul, vom accelera abandonul agriculturii europene, satele noastre devenind muzee în aer liber, iar noi vom importa alimente pline de pesticide din ţările terţe”, a pledat eurodeputatul din grupul PPE.

„Vă cer, aşadar, ferm, domnule comisar, astăzi, şi fără echivoc, ca bugetul PAC să rămână separat, cu o finanţare adecvată şi garantată post-2027. Este o linie roşie, iar cine trece această linie îşi asumă începutul destrămării Uniunii Europene”, a mai afirmat vicepreşedintele Comisiei AGRI a PE.

Comisia Europeană va publica pe 16 iulie propunerea legislativă privind bugetul UE pentru perioada 2028-2034.

Articolul Daniel Buda, în plenul Parlamentului European: „Bugetul PAC este linia roșie. Reducerea lui înseamnă începutul destrămării UE” apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *