Sub acest generic plin de emoție și empatie, în Sala de spectacole a Centrului Militar Cluj a avut loc, sâmbătă seara, un minunat spectacol artistic – caritabil dedicat copiilor diagnosticați cu autism, al cărui spectru are impact asupra vieții, predilect, în comportamentul relațiilor interumane.
Inițiatoarea acestui gest cu profund conținut caritabil a fost doamna Maria Ramona Moldovan, președinta Asociației , Msitua’’, care a și ținut să precizeze că evenimentul de mare ținută artistică și umanitară desfășurat la jumătatea acestui noiembrie la Centrul Militar Cluj, a avut scopul de a strânge din fondurile necesare pentru achiziționarea de echipamente IT, jucării educaționale, pături cu greutate, tratamente stomatologice și alte lucruri care o pot ajuta pe Raluca și alți copii asemenea ei, să crească și să se dezvolte cu bucurie.
De mână cu Autismul, a ținut să mai sublinieze, dna președintă a asociației ce dă o mână de sprijin copiilor cu autism, „mi-am dorit să nu fie doar un spectacol, ci o promisiune ca fiecare copil special, nu va mai fi privit ,,altfel’’ ci ca o minune care merită să fie înțeleasă și apropiată sufletelor noastre pline de dragoste și înțelepciune”.
Și cum prin terapii timpurii și moderne se pot îmbunătății semnificativ viața acestor copii cu autism, acest spectacol, la care au participat artiști ai Operei Naționale din București, dar și din Cluj- Napoca, soliști consacrați ai muzicii populare și tineri soliști ai altor genuri muzicale, prin frumoasele lor repertorii au onorat asistența, contribuind la strângerea unor sume de bani cu care Asociația ,,Msitua’’, care citită invers înseamnă Autism, va putea contribui la îmbunătățirea abilităților de comunicare și raționalizare socială a Ralucăi și semenilor săi, cărora le dorim sănătatea necesară.
Dumitru VATAU
Articolul De mână cu Autismul apare prima dată în ziarulfaclia.ro.