„Deceniul transformării” la Turda nu a fost doar despre asfalt, ci despre o schimbare profundă de sistem. Într-un dialog despre evoluția orașului între 2016 și 2026, primarul Cristian Matei explică mecanismele din spatele atragerii fondurilor europene și importanța securizării domeniului public prin întabulări masive. De la gestionarea crizelor administrative, precum transportul în comun sau câinii vagabonzi, la proiecte strategice, aflați cum a fost reconstruită echipa primăriei și ce urmează pentru un oraș care atrage tot mai mulți locuitori.
Rep: Domnule primar, peste patru luni se împlinesc 10 ani de când ați preluat primul mandat de primar la Turda. Ce au însemnat cei zece ani de administrație Matei în acest oraș?
Cristian Matei: În primul rând s-au realizat foarte multe lucruri, începând din prima zi de la preluarea mandatului am mișcat lucrurile, am atras fonduri europene. Sigur s-au făcut foarte multe lucruri.
Rep: Care au fost principalele provocări în această perioadă în tot ce a însemnat administrația locală la Turda? De unde ați luat orașul și unde l-ați dus?
Cristian Matei: În primul rând, Turda avea nevoie de o reabilitare din temelii, deoarece problemele erau peste tot. În campania anului 2016 când am candidat pentru funcția de primar, an în care am și câștigat, din discuțiile cu cetățenii mi-am făcut o părere despre care sunt domeniile prioritare, fiindcă era nevoie peste tot de acțiune, de reabilitare, de punere în ordine. Aveam probleme cu câinii vagabonzi în perioada respectivă, care era deja o prioritate destul de mare. Aveam probleme cu infrastructura municipiului, care era „praf”. Era momentul când nici nu puteam să ne gândim că vor fi autostrăzi, nu cum este astăzi.
De acolo a început o muncă, în primul rând, de formare a echipei. Era o primărie destul de „îmbătrânită”, fără proiecte europene, cu aproape cu niciun metru pătrat de teren întabulat și nu puteam face niciun proiect european prin care să demonstrăm că lucrăm pe domeniul public. Și am pornit o muncă de sistem pentru a întabula, într-un ritm foarte alert, toate obiectivele principale. Astfel, în acest moment, avem 82% din domeniul public al municipiului Turda întabulat.
Apoi am acționat la formarea echipei, act pe care trebuie să-l facem permanent. Părerea mea este că echipa a crescut foarte mult din toate punctele de vedere, inclusiv numeric, ca număr de persoane care se ocupă astăzi în Primăria Turda de fonduri europene.
Am atacat, în primul rând, infrastructura. Apoi a trebuit să curățăm toate zonele unde au fost depozitate resturile de la toaletările de copaci. În jurul stadionului era o mizerie de nedescris, doar crengi putrezite. 42 de mașini de 42 de tone au plecat de acolo cu resturile de la toaletări. Am început lupta cu câinii vagabonzi, simultan cu conștientizarea populației că trebuie să ne ajute în acest sens, să ne informeze când văd haite. Am avut și incidente, erau aduși câini din comunele vecine. Astăzi am rezolvat această problemă și avem contracte pentru prinderea câinilor.
O altă prioritate a fost sănătatea, alta învățământul. Aici vreau să vă spun că am renovat toate școlile iar acum suntem într-un program foarte amplu de dotare cu mobilier. Avem 82 de tiruri cu mobilier pentru școli și grădinițe care sosesc; aproximativ 64 au venit deja. Acesta este primul lot. Lotul doi cuprinde partea de IT. Școlile vor fi dotate cu tehnică de calcul, table interactive și dotări pentru laboratoare sau săli de sport.
Avem săli de sport începute la reabilitări termice: Câteva școli din păcate sunt blocate acum de Guvern prin memorandum, dar nu sunt eliminate, deci este posibil să se deblocheze în orice moment. Spitalul vechi a fost reabilitat chiar zilele acestea. Avem în plan un spital nou, de trei ori mai mare decât cel actual. Proiectul a fost depus prin PNRR; este momentan blocat, dar am convingerea că se va debloca.
În aproape 10 ani, am reușit să asfaltăm 266 de străzi. Dacă ținem cont de perioadele de pregătire a documentațiilor, practic în șapte ani de lucru efectiv am realizat acest număr enorm de străzi-266, în condițiile în care înainte se făceau 2-3 străzi pe mandat.
Avem coridoarele de mobilitate urbană; trei sunt deja recepționate și marcate. Am avut foarte multe șantiere și am creat deranj. Populația a înțeles mai greu la început, dar am reușit să aduc banii. Dacă nu profiți de momentul când poți obține fonduri, aceștia se pierd și nu se mai poate face nimic. Din bugetul local se poate face foarte puțin la capitolul dezvoltare.
Am reușit să creștem și partea de sport. Avem campioni mondiali, europeni și naționali la diverse discipline. Turda are tradiție în handbal, dar au apărut și karate, atletism, volei, box sau fotbal. Am reușit și mi-am dorit mult să avem la Turda o sală polivalentă și am reușit să o facem
Rep: S-a spus că populația a înțeles greu importanța acestor lucrări din cauza deranjului. A fost atât de greu?
Cristian Matei: Am căutat de multe ori să mă pun în situația omului deranjat. Și așa este. Chiar și eu m-am blocat odată lângă teatru, printre cele 40 de șantiere, și nu mai știam cum să ajung acasă. Se întâmplă, dar acum drumurile sunt gata.
Rep. Ce alte obstacole ați avut în realizarea acestor proiecte majore?
Cristian Matei: Cele mai mari obstacole au venit din partea opoziției când am accesat fonduri pentru autobuze electrice. Avem un operator privat extern. Niciodată nu am înțeles de ce a fost înlăturat operatorul de transport în comun al Turzii, ca să vină cineva să ne ia de trei ori mai mulți bani. Și am avut procese din prima zi de când operatorul a fost îndepărtat și până astăzi. S-a ajuns la șantaj, avem peste 40 de procese cu firma de transport din Alba Iulia. Acum am câștigat însă la Înalta Curte de Casație și Justiție și tot eșafodajul pe care l-au făcut se năruie. Am fost atent să nu fiu acuzat de nimic iar acum lucrurile sunt pe făgașul cel bun.
A fost greu pentru că ei au plecat cu autobuzele (bunurile de retur), deși legea spune că acestea trebuie să rămână la beneficiar. Instanța îi obligă acum să ni le dea înapoi sau să ne despăgubească. Interesant este că și-au găsit acoliți chiar în Consiliul local, consilieri care făceau pe avocații acestei firme. În final, am format operatorul propriu (TUP), deși au contestat studiile de oportunitate. Asta a fost cea mai urâtă provocare dar în același timp a fost cel mai mare succes al meu pentru că astăzi, Turda deține locul întâi la flota de autobuze electrice. Noi mergem în continuare, avem și alte proiecte și sper că lucrurile se vor debloca pentru că țara nu se poate bloca. Am încredere și sper că fondurile vor veni. Trebuie însă atenție și să fim valizi în fața comunității europene
Rep: Am reținut că la începutul mandatului, punctele critice au fost mobilitatea, infrastructura, învățământul și sănătatea. Ce urmează?
Cristian Matei: Au fost mai multe probleme. Toate cartierele erau „praf”. Am realizat proiecte din bugetul local acolo unde nu puteam accesa fonduri europene. Am demolat aproximativ 1.406 garaje care deveniseră magazii de resturi. În locul lor am făcut parcări moderne, luminate cu LED. În fiecare an am făcut multe străzi din fonduri proprii, pe lângă coridoarele de mobilitate care au fost făcute cu fonduri UE. Am modernizat străzi care erau din pâmânt.
În Cartierul Primăverii s-a făcut canalizarea și s-au asfaltat 17 străzi într-un singur an. Pentru asta trebuie determinare, să îți lași locul călduț și să mergi să obții fonduri. Eu m-am dus personal la București pentru a obține bani. Banii nu ți-i aruncă nimeni pe masă dacă nu te duci să demonstrezi necesitatea lor.
Rep: Deci problemele majore au fost rezolvate în cei zece ani. Urmează un nou exercițiu financiar european, cu alte provocări. Ce domenii aveți în vedere să le dezvoltați acum?
Cristian Matei: Domeniile prioritare din 2016 au fost acoperite cu vârf și îndesat și cu prisosință. Acum trecem la proiecte strategice de valori mari, care să deservească tot arealul zonei Turda. De exemplu, un Aqua Park. De la Oradea la Brașov nu mai există unul de asemenea dimensiuni. Pe un aquapark de 16 hectare va veni populație din toată această zonă a Transilvaniei. Studiul de fezabilitate arată că investiția de aproximativ 50 de milioane de euro ar putea fi recuperată în maximum 2 ani. Am discutat cu Agenția de Dezvoltare Regională pentru a vedea ce axe putem identifica pentru a obține fonduri.
De asemenea, modernizăm Salina Turda prin deschiderea Minei Iosif. Banii sunt obținuți, urmează finalizarea licitației pentru a începe lucrările. Salina noastră este sigură; lucrăm cu specialiști minieri și profesori universitari pentru a monitoriza infiltrațiile și acumulările de apă.
Rep: Guvernul urmează să-și asume răspunderea pe reforma administrației. Cum vedeți aceste măsuri?
Cristian Matei: Se vorbește mult, dar predictibilitatea este scăzută deoarece lucrurile se schimbă de la o zi la alta. Noi nu avem o problemă mare cu aparatul administrativ. Eu nu am făcut abuz de anagajări. În rapoartele de anul trecut, Turda figura cu zero oameni de dat afară și zero de angajat; eram în echilibru. Am căutat ca echipa să fie eficientă, fără a supraîncărca oamenii, dar nici să stea degeaba.
Turda se dezvoltă puternic, avem un exod de populație dinspre Cluj către noi și nu numai dinspre Cluj. Oamenii vin unde este de lucru. Ne-am ocupat și de locuințe: am finalizat 120 de apartamente. 46 au fost date tinerilor, iar 72 sunt locuințe sociale pentru care urmează să înmânăm cheile.
Rep: Cum a reacționat populația la noile taxe introduse?
Cristian Matei: Încă nu s-au aplicat. Sigur, toată lumea se gândește, face economii. Există multă dezinformare. Se spune că la țară a ajusn 300 la sută taxele. Eu prefer să nu mă hazardez până nu vedem cadrul legal final. Avem 81 de proiecte europene finalizate și 34 pregătite pentru etapa următoare. Printre ele se numără amenajarea râului Arieș cu decolmatare, îndiguire, zone de promenadă și piste de biciclete. Mai avem Coridorul Verde și Râul Râul care străbate orașul până la Primărie și vom încerca să îl amenajăm. Sunt multe proiecte pe acre le avem, dar depindem și fonduri.
Rep: Care este cel mai important proiect în derulare?
Cristian Matei: Primul care va porni efectiv este Mina Iosif, urmat de Aqua Park. Proiectul Mina Iosif este foarte important pentur că la Salina noastră nu se poate întâmpla ce a fost la Praid fiind că avem o altitudine de acces detsul de mare față de cota zero. Singurul pericol la noi sunt izvoarele de interior și acumulările de apă. Ambele însă sunt monitorizate și lucrăm cu o firmă de minieri care anual vin și întrețin,. Avem și un consultant de specialitate care le identifică și comunică firmei care le elimină. Apa din izvoare este captată și dusă în emisar. Cam aceasta este cea mai mare provocare iar următoarea este aquapark, unde documentația este pregătită. Provocarea este lipsa de predictibilitate financiară de la nivel central. De exemplu, avem un complex sportiv prin CNI care stagnează de patru ani din cauza sincopelor financiare ale guvernului.
Totuși, ne descurcăm și menținem investițiile. Acum urmează să cumpărăm complexul comercial din centrul orașului.
Rep: Cei ați gândit să faceți cu acel centru comercial?
Cristian Matei: Vom reloca acolo serviciile de taxe și impozite, creând o zonă modernă de tip open space pentru public. Momentan acolo sunt firme în chirie, dar nu le vom da afara pe perioada derulării contractelor. Bineînțeles, că va urma o negociere. Și noi avem acolo închiriate spații iar după preluare nu vom mai plăti chirie. Nu mai plătim chirie în alte părți, ci investim în spațiile noastre. Din chiriile plătite în ultimii 8 ani, am fi cumpărat deja tot complexul.
Rep: Domnule primar, vă mulțumesc mult și vă dorim succes în continuare!
Cristian Matei: Mulțumesc!
Articolul Deceniul transformării la Turda. Interviu cu primarul Cristian Matei apare prima dată în ziarulfaclia.ro.