Joi, la Cluj Napoca a s-a desfășurat cea de-a patra ediție a Simpozionului și concursului interjudețean „Mitropolit Bartolomeu Valeriu Anania”, demers cultural și academic care și-a propus să mențină vie memoria unei personalități emblematice a Bisericii Ortodoxe și a culturii române, a cărei voce a răsunat cu putere, responsabilitate și convingere în agora cetății. Preotul Paul – Ersilian Roșca, directorul muzeului, a menționat cu această ocazie că evenimentul asigură continuitatea unui efort inițiat în urmă cu 4 ani, în vederea cunoașterii și aprofundării operei teologice, spirituale și culturale a aceluia care a devenit primul mitropolit al Mitropoliei Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului. „În această ediție avem mai mulți invitați de onoare, printre care și bine-cunoscutul poet clujean Horia Bădescu. Acesta a expus celor prezenți dialogurile sale poetice cu cel care a fost nu doar ierah, ci și un apreciat iubitor și autor de versuri, caracterizat de o pană plină de sensibilitate, poetul Valeriu Ananania. A fost un moment special, apreciat de cei prezenți, însăși personalitatea poetului Horia Bădescu imprimând o stare de curiozitate și reflecție” a menționat pentru cotidianul Făclia preotul Paul – Ersilian Roșca.
„Între Dumnezeu și neamul meu…stă limba română”
Poetul Horia Bădescu și-a început discursul printr-o declarație de suflet: „Sunt aici pentru că de mai bine de două decenii am avut neprețuita bucurie și onoare să mă bucur de prietenia Înaltului Bartolomeu. Îmi amintesc…Era proaspăt venit ca arhiepiscop al Clujului, iar eu, în calitate de director al primei televiziuni regionale inființată după revoluție – TVR Cluj – urma să-i iau Înaltului primul interviu. Așa am găsit că este firesc. Cu această ocazie am primt o carte, unde dedicația are următorul conținut de suflet: „Domnului Horia Bădescu și aripilor sale larg deschise în văzduhul culturii românești… Cu multă prietenie, Valeriu Anania…”. Între noi s-a legat astfel o prietenie care a continuat până la trecerea sa în neființă și care, pentru mine a însemnat privilegiul de a mă apropia de o personalitate pe care o simțeam lângă mine prin modul de a vedea lumea și de a se apropia de oameni. Anul trecut am susținut o conferință cu titlul „Între Dumnezeu și neamul meu”, parafrazându-l pe Petre Țuțea, parafrază în care mi-am permis să adaug – și să păstrez acest adaus: „Între Dumnezeu și neamul meu…stă limba română” .
Un scriitor român, cu o biografie americană
Horia Bădescu s-a detașat inițial de ceea ce părea a fi un recital de poezie, menționând că versurile pe care le aduce în fața celor prezenți vor însemna mai degrabă „…o privire în oglinzi paralele a câtorva poeme ce poartă semnătura Înaltului, la care am adăugat un posibil răspuns din partea „colegului” mai tânăr și prieten al domniei sale, cel din fața dumneavoastră, care își dorește și acum ca și cel ce ar fi împlinit peste câteva luni 105 ani, să-i fie astăzi alături. Legat de puterea iradiantă pe care o are nu doar literatura sa, nu doar arta cu care a știut să ne apropie pe toți de Dumnezeu, vreau să subliniez faptul că Înaltul a abordat un limbaj accesibil nu doar acelora familiarizați cu lumea teologiei, ci și acelora pentru care lumea teologică a fost făcută ca să-i aducă aproape de Dumnezu. Acest lucru a însemnat nu doar o prelungire în lumea literară și în cea teologică a lui Bartolomeu Anania. Acest lucru vine dintr-o biografie despre care Mircea Ghițulescu – unul dintre cei mai reprezentativi filologi ai Clujului și exeget al dramaturgiei românești – menționa în dreptul Înaltului Bartolomeu: „un scriitor român cu o biografie americană”, având în vedere atâtea lucruri pe care viața le-a obligat să le facă. Întreaga sa experiență existențială a proiectat-o în opera sa”.
Darul de a ne scălda în lumina Logosului
În ceea ce privește relația mitropolitului clujean cu enoriașii, cu cei din jurul său, Horia Bădescu a ținut să menționeze: „Parafrazând un coleg belgian, pot spune că Bartolomeu Anania a fost mai întâi de toate și întotdeauna OM. Adică un purtător al sensului transcendent cu care suntem investiți, al valorilor ontologice pe care păstrăm în adâncul sufletului, al valorilor care vin din lumea cerească, dar pe care noi le restituim lumii doar dacă avem darul și harul de a ne scălda ființa în lumina Logosului”.
Acel verb care a creat lumea…
Poetul clujean a ținut să precizeze în expunerea sa: „Dacă mi-a fost hărăzită încuvântarea ca să folosesc acest sugestiv și plin de sens substantiv creeat de Valeriu Anania – pe numele său de scriitor – care spunea „Sunt om ca voi, dar om încuvântat”, vreau să subliniez faptul că această „încuvântare” este una din marile victorii ale lumii poetice din totdeauna și de pe întreg pământul. A fi încuvântat înseamnă a te afla în Cuvânt, înăuntrul Cuvântului cu toate resorturile interioare și, în același timp, înseamnă a te îmbrăca în acest Cuvânt aducând în îmbrăcămitea pe care o arăți și o propui celui de lângă tine toată această bogăție de sens, de transcendent, de Logos…acel verb care a creat lumea și din care se rostuiesc toate cuvintele lumii”.
Înainte de verb a fost tăcerea
În lucrarea sa „Memoria Ființei. Poezie și sacru”, apărută în Franța, Horia Bădescu menționează că și-a permis să sublinieze valoarea pe care o are tăcerea. Tăcerea dinainte de cuvânt. „Înainte de verb a fost tăcerea în care verbul se afla. Infinitatea cuvinelor se află în acea tăcere. Infinitatea cuvintelor se regăsește și în tăcerea din actul artistic. Eu spun: Într-un poem există atâta poezie câtă tăcere se află între cuvinte. Când nuntesc cuvintele, apropiindu-se unele de altele, se iscă tensiuni tăcute, dar care vorbesc sufletului. În fond ce este poezia, dacă nu o rugăciune a inimii? De ce se însoțesc religia cu poezia? Pentru că ambele ne aduc răspuns la acea pornire interioară a celor care gândim despre noi, acea pornire interioară în care simțim că ceva este mai mult decât biologicul nostru, că odinioară am pierdut ceva și ne este dor de acel ceva. Aceasta este căutarea pe care o face și teologia și poezia. Ceea ce eu menționez acum se vede clar în poezia Înaltului Bartolomeu. Dacă astăzi este ceva cu care să mă laud, aș menționa faptul că în biblioteca mea se află întrega operă a celui ce a fost poetul și teologul Valeriu Anania, multe dintre volume având dedicația celui care a fost și va rămâne mereu același suflet apropiat.
Pleca-voi iar…
Ca și Înaltul, eu mă consider un poet al toamnei. Sunt aproape organic legat de toamna clujeană. Din respect, considerație și prețuire aș vrea să vă citesc o poezie pe această temă semnată de poetul-preot: “Pleca-voi iar / Rătăcitor prin toamna sângerândă,/ Cu duhul plin de jar,/ Cu inima flămândă / De tot ce m-a hrănit odată…” (fragment -n.r.). Versuri la care am avut bucuria să răspund aidoma. Astfel între noi s-a cristalizat acea legătură de suflet care și astăzi este pentru mine o memorabilă aducere aminte!”
La finalul expunerii, așa cum era de așteptat, în contextul superbei teme predilecte, poetul Horia Bădescu a recitat cu sensibilitate acele versuri care peste ani au devenit un brend poetic al Clujului universitar: „Ascultă cum cântă întâiele brume…”
Beniamin Pascu
CASETA:
De Iuventute
Ascultă cum cântă întâiele brume,
dezmăţ de culori e-n copacii ursuji;
acum te poţi pierde pe străzi fără nume,
e toamnă nebun de frumoasă la Cluj!
Acum bate-n turnuri o oră regală,
din vechi manuscripte vocabule ies,
e-un ceas când oraşul în haine de gală
începe să cânte «sumus dum iuvenes!»
O stea poţi purta noaptea asta pe umăr,
poţi iubi, poţi vorbi cu prietenii duşi,
poţi uita anii care se-adună la număr;
e toamnă nebun de frumoasă la Cluj!
Horia Bădescu
Articolul Simpozionul „Mitropolit Bartolomeu Valeriu Anania”. Horia Bădescu: Poezia Înaltului, o rugăciune a inimii… apare prima dată în ziarulfaclia.ro.
