May 22, 2025

După finanțatorul FCSB, Gigi Becali, încă un conducător de club care se bate pentru titlul ajunge la Muntele Athos. Radu Constantea, președintele U Cluj a ales să meargă în Sfântul Munte pentru a trăi experiența athonită și a se ruga alături de călugării de aici pentru echipa pe care conduce și toată familia U. Radu Constantea nu a făcut publică această călătorie, însă Făclia a aflat că miercuri dimineața președintele U Cluj a obținut diamotirionul de la Centrul de pelerini din Ouranopollis din Grecia. Diamotirionul este „pașaportul” emis de Sfânta Kinotită (organismul de conducere din Athos) care permite accesul pelerinilor în Republica Monahală. Nu am aflat ce mănăstiri va vizita Radu Constantea, însă cu siguranță va ajunge și la locașurile de cult românești precum Schitul Laku și Schitul Prodromu.

Sfântul Munte se află în componența statului grec, însă se guvernează autonom după Condica Constituțională, compusă din 118 articole și care face parte integrantă din Constituția Greciei. Din punct de vedere bisericesc, Muntele Athos se află sub jurisdicția nemijlocită a Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol (Istanbul), în fruntea căreia se află în prezent patriarhul Bartolomeu I. Singura localitate de pe Sfântul Munte este Kareia, care are oarecum și un statut de capitală a Muntelui. Orășelul este cu adevărat unic în lume. Este străbătut de o singură stradă șerpuitoare, are o mică piațetă și câteva magazine cu obiecte bisericești și produse alimentare. Aici își mai desfășoară activitatea filialele poliției, poștei și băncii, precum și o farmacie. De asemenea, fiecare mănăstire din Muntele Athos are o reprezentanță în acest orășel. Vizavi de Sfânta Kinotită, se află cea mai importantă biserică din Sfântul Munte, aparținând tuturor mănăstirilor athonite, Biserica Protaton. Aceasta datează din anul 965 și este o „basilică”, singura biserică de acest fel din Sfântul Munte.

Suprafața Muntelui Athos este de doar 335,6 kilometri pătrați, adică nici dublu cât intravilanul municipiului Cluj-Napoca (179,5 kilometri pătrați).

Intrarea în Athos, dinspre continent, începe o coamă muntoasă, care crește treptat culminând cu Vârful Athon, de 2033 metri. Alături de acesta se înalță un vârf mai mic, denumit Antiathon.

Cu un sistem de guvernare parlamentar, Sf. Munte este o Republică monahală federativă, fiind compusă din 20 de mănăstiri, care funcționează ca unități teritoriale autonome.

Cosmin PURIȘ

Articolul Derby pe psalmi și rugăciune. Play-off-ul fotbalului românesc se mută la Muntele Athos apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *