April 12, 2024

O parte din zidul roman al orașului Napoca a fost descoperit de arheologi în contextul lucrările de reabilitare a Parcului Ion Luca Caragiale. Este vorba de o bucată din zidul din partea nordică a orașului iar arheologii speră să descopere și poarta de intrare în oraș dinspre partea nordică.

Zidul roman descoperit are un metru și douăzeci de centimetri înălțime, peste el fiind construit zidul de fortificație din perioada medievală al orașului.

Primarul Emil Boc a declarat că zona cu vestigiile descoperite în parcul Ion Luca Caragiale va rămâne deschisă pentru a putea fi văzută de clujeni și de turiști iar profesorii să vină să facă ore de istorie aici.

„Am cerut specialiștilor să găsească o soluție ca al Roma sau Atena pentru a proteja într-o manieră deschisă aceste vestigii, să poată lumea să se uite”, a spus Emil Boc.

Președintele Comisie Zonale a Monumentelor Istorice, arheologul Sorin Cociș a explicat că descoperirea este una unicat. „Rareori în cursul unei vieți poți să vezi un astfel de zid roman atât de bine păstrat. Este prima dată când zidul roman din fostul oraș Napoca poate fi văzut până la baza lui. Nicăieri în Cluj-Napoca nu se cunoaște zidul roman atât de bine păstrat”, a precizat arheologul. El a spus că zidul merge până spre capătul străzii Barițiu, după care urcă spre strada Napoca 15, apoi merge spre zona Teatrului Puck și strada Bolyai.

Zidul se pare că ar fi fost construit pe vremea împăratului Hadrian (117-138) cel care a ridicat Napoca la rang de municipiu.

Orașul Napoca era traversat, ca de altfel toate orașele romane, de două axe rutiere importante: cardo maximus (drumul orientat pe direcția nord-sud) şi decumanus maximus (drum orientat pe axa est-vest).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *