Edilii municipiului Gherla se gândesc și la locuitorii satelor componente ale orașului. Când este vorba de extinderea tehnologiei moderne și în localitățile rurale aparținătoare municipiului mereu iau măsurile necsare, astfel ca în cartierele mărginașe să nu se simtă diferența între nivelul de trai dintre cele două așezări vecine. Consiliul Local Gherla a aprobat recent un proiect de hotărâre care vizează realizarea unei investiții în infrastructura de telefonie mobilă. Este vorba despre montarea unei stații fixe GSM, solicitată de compania Orange România SA, ce urmează să fie amplasată în extravilanul localității Băița, localitate componentă a municipiului. Demersul a început prin cererea nr. 11149/21.06.2024 depusă de operator, în urma căreia Primăria Gherla a emis Certificatul de urbanism nr. 107/08.08.2024, necesar pentru construirea stației de telefonie mobilă, realizarea branșamentului electric și a infrastructurii pentru fibră optică. O parte din lucrările de alimentare cu energie electrică afectează domeniul public al municipiului Gherla, motiv pentru care a fost necesară aprobarea Consiliului Local. Proiectul presupune executarea unui branșament electric trifazat subteran pe o lungime totală de 550 de metri, din care circa 200 de metri pe domeniul public. Tot aici va fi amplasat un post de transformare pe un postament de beton. Suprafața afectată de lucrări pe domeniul public este de aproximativ 200 mp, iar potrivit documentației, spațiile verzi, drumurile și căile de acces vor trebui readuse la starea inițială după finalizarea intervențiilor, pe cheltuiala beneficiarului. Prin această investiție, Orange România își propune să îmbunătățească acoperirea și calitatea serviciilor de telefonie mobilă în zona satului (cartierului) Băița. Proiectul de hotărâre a fost votat în unanimitate de consilierii locali.
În ultimii ani prin realizările edilitare localitatea Băița s-a apropiat tot mai mult de nivelul de trai urban, multe familii și-au construit case moderne acolo, iar Primăria Municipiului Gherla a executat multe lucrări de gospodărie comunală și a asfaltat drumul principal ce trece prin sat. Urmează, ca și serviciile de telefonie mobilă să fie mult îmbunătățite.
Articolul Dezvoltarea telefoniei mobilă în împrejurimile municipiului Gherla apare prima dată în ziarulfaclia.ro.