Concertul simfonic desfășurat vineri, 8 noiembrie, a fost un eveniment memorabil al stagiunii Filarmonicii de Stat „Transilvania” din Cluj, sub îndrumarea renumitului dirijor Lawrence Foster, având-o ca solistă pe violonista Arabella Steinbacher. Programul a inclus trei capodopere de Wolfgang Amadeus Mozart: „Mica serenadă” KV 525, Concertul nr. 5 pentru vioară în La major, KV 219, și Simfonia nr. 40 în sol minor, KV 550. Acest repertoriu, clasic și fermecător, a oferit publicului o seară de rafinament muzical, fiind un tribut adus geniului mozartian.
Prima lucrare a serii, „Mica serenadă” (Eine kleine Nachtmusik), este probabil una dintre cele mai cunoscute și iubite piese ale compozitorului. Eleganța și simplitatea sa melodică au captivat audiența, transportând-o în atmosfera vieneză a secolului al XVIII-lea, unde astfel de serenade completau momentele de socializare în grădinile și parcurile orașului. Interpretarea orchestrei a subliniat acest caracter de „divertimento” festiv, iar Lawrence Foster a dirijat cu o ușurință fermecătoare, menținând o expresivitate clară și un echilibru sonor perfect. Cele patru părți ale lucrării – de la energia viguroasă a Allegro-ului inițial până la finalul optimist al Rondo-ului – au fost un exemplu de claritate și precizie interpretativă.
Concertul pentru vioară nr. 5 în La major, cunoscut drept „Concertul turcesc”, i-a permis violonistei Arabella Steinbacher să își etaleze măiestria tehnică și expresivitatea emoțională. Lucrarea se distinge prin influențele orientale prezente în Rondo-ul final, o tendință exotică la modă în Europa vremii lui Mozart. Steinbacher a adus la viață acest contrast între finețea dialogului cu orchestra în secțiunea Adagio și accentele „orientale” percutante din Rondo. Intervențiile solistice, conduse cu măiestrie, au alternat între pasajele de o sensibilitate lirică și cele de virtuozitate, violonista demonstrând un control remarcabil asupra tehnicii de arcuș. Publicul a fost fascinat de sunetul clar, aproape eteric al instrumentului său, în special în momentele de introspecție din Adagio, unde vioara părea că „vorbește” cu orchestra într-un dialog aproape spiritual.
Simfonia nr. 40 în sol minor a încheiat concertul cu un ton profund, melancolic, reflectând drama și tensiunea internă a compozitorului în ultimii ani ai vieții sale. Această lucrare simbolizează complexitatea și profunzimea stilului mozartian, evocând o paletă largă de emoții. Dirijorul Lawrence Foster a reușit să sublinieze structura dramatică și forța expresivă a fiecărei părți. Molto allegro-ul inițial a impus un ritm vibrant și neliniștit, sugerând o luptă interioară. Andante a oferit o notă de liniște introspectivă, iar Menuetto, cu caracterul său intens, aproape frenetic, a surprins o tensiune care abia se eliberează în finalul simfoniei. Orchestra a captat această subtilă alternanță de forță și delicatețe, susținând o interpretare echilibrată între tradiție și modernitate, ca o punte între Clasicism și Romantism.
Seara s-a încheiat în aplauzele unui public entuziast, recunoscător pentru o interpretare de o asemenea profunzime și sensibilitate. Fiecare piesă a fost o incursiune unică în lumea lui Mozart, orchestra sub bagheta lui Foster reușind să ofere o versiune fidelă, dar și proaspătă a acestor capodopere.
Mara A. MUNTEAN
Foto: Bogdan Mesesan
