Noul director medical al Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca este dr. Caius-Mihai Breazu. Anunțul a fost făcut luni, 10 noiembrie 2025, de către reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Cluj-Napoca, într-un comunicat de presă.
„Începând cu 7 noiembrie 2025, domnul Șef de lucrări Dr. Caius-Mihai Breazu a preluat responsabilitățile importantei funcții de Director medical al Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca, urmare a încheierii mandatului de director medical al doamnei Prof.Dr. Simona Nicoară.”, informează reprezentanții SCJU Cluj-Napoca. Citând aceleași surse, dr. Caius Breazu este medic primar ATI, doctor în medicină, coordonatorul Compartimentului ATI Clinicilor 2-4, având o bogată experiență didactică în cadrul Disciplinei ATI 1 din cadrul Universității de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca, în momentul de față având gradul didactic de șef de lucrări.
„Dr. Breazu a desfășurat o bogată activitate de cercetare, fiind autorul mai multor studii și articole publicate în cărți și publicații din țară și străinătate. A parcurs numeroase cursuri de specializare în instituții medicale de prestigiu din România și din afara țării. Pe lângă activitatea curentă desfășurată în folosul pacienților, dr. Breazu a coordonat proiectul de dezvoltare al compartimentului ATI din Cinica Medicala II, contribuind la operaționalizarea unui nou punct de lucru de terapie-intensivă în proximitatea Blocului Operator ORL.”, mai anunță aceiași reprezentanți.
Totodată, reprezentanții SCJU Cluj-Napoca transmit mulțumiri prof. dr. Simona Nicoară „pentru îndeplinirea în condiții foarte bune a mandatului de director medical, timp de aproape cinci ani” și urează noului director medical dr. Caius Breazu „mult succes în activitatea care urmează”.
T.S.
sursă foto SCJU Cluj-Napoca
Articolul Director medical nou la Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca, dr. Caius-Mihai Breazu apare prima dată în ziarulfaclia.ro.