Premierul conservator ungar Viktor Orban şi liderului formaţiunii austriece de extremă dreaptă Partidului Libertăţii (FPOe) care a câştigat în urmă cu o lună alegerile legislative, Herbert Kickl, au semnat joi la Viena o declaraţie comună în care-şi afirmă voinţa de a coopera pentru reformarea Uniunii Europene în sensul diminuării puterii pe care a căpătat-o Comisia Europeană, relatează agenţia EFE.
În aşa-numita „Declaraţie de la Viena”, cei doi s-au felicitat pentru că partidele lor suveraniste au format împreună în Parlamentul European după alegerile europene noul grup „Patrioţi pentru Europa”, în care se regăsesc şi alte partide cu orientare similară, precum Adunarea Naţională din Franţa, Liga din Italia şi Vox din Spania.
Un obiectiv al cooperării între aceste partide, menţionează declaraţia, este „reformarea” Uniunii Europene, reforme care nu trebuie „să promoveze centralismul şi consolidarea tot mai mult a instituţiilor” comunitare, ci dimpotrivă, „Bruxellesul trebuie să piardă din influenţa sa politică”.
Orban şi Kickl pledează pentru consolidarea „democraţiei directe şi a parlamentarismului” la nivel naţional, în timp ce-şi reafirmă poziţiile deja cunoscute pe teme sociale, precum respingerea migraţiei ilegale, a ideologiei de gen şi a căsătoriilor între persoanele de acelaşi sex. „Ne opunen clar faptului ca, pe lângă bărbaţi şi femei, să existe un număr absurd de alte genuri şi copiii să-şi piardă identitatea de gen încă de la o vârstă fragedă din cauza experimentelor educaţionale ale stângii”, menţionează ei în declaraţie.
La întâlnirea dintre Orban şi Kickl a participat de asemenea noul preşedinte al parlamentului austriac, Walter Rosenkranz, de asemenea membru al Partidului Libertăţii.
Această formaţiune, deşi s-a clasat pe primul loc la alegerile legislative, cu 28,8% din voturi, nu a primit din partea preşedintelui ecologist austriac Alexander Van der Bellen mandatul de a încerca formarea unei majorităţi, preşedintele motivând că niciun partid nu doreşte să guverneze cu Partidului Libertăţii.
Herbert Kickl s-a remarcat prin declaraţiile sale conspiraţioniste faţă de pandemia de COVID-19, dar cel mai mult provoacă îngrijorare în rândul politicienilor europeni opoziţia sa faţă de sancţiunile contra Rusiei şi riscul ca el să îngreuneze deciziile UE de susţinere a Ucrainei în războiul cu Rusia dacă ar ajunge cancelar.
Cancelarul în exerciţiu, conservatorul Karl Nehammer, încearcă în prezent să negocieze o coaliţie între formaţiunea sa, Partidului Popular austriac (OeVP), şi Partidul Social-Democrat (SPOe), formaţiuni clasate pe locurile doi şi trei în alegeri, cu 26,3% şi, respectiv, 21,1% din voturi. Dar majoritatea formată astfel ar fi de un sigur mandat parlamentar, aşadar pentru un guvern stabil ar avea nevoie de încă un aliat, care ar putea fi partidul liberal Neos.