June 16, 2024

Donald Trump a urmărit luni cum se face istorie într-o sală de judecată din Manhattan, martor auster la propriul proces penal, primul de acest fel al unui fost preşedinte american, transmite AFP.

Magnatul republican a asistat cu o privire îmbufnată la deschiderea dezbaterilor într-o sală cu vopsea scorojită şi lumină palidă, la etajul 15 al impozantei clădiri judiciare din New York.

Trump, care speră să revină la Casa Albă în 2025, a fost forţat încă de săptămâna trecută să urmărească în tăcere audierile şi etapele sale, adesea plictisitoare, fiind autorizat să vorbească doar atunci când i se adresează cuvântul.

Miliardarul a ascultat acuzarea detaliind cum echipa sa ar fi lucrat mână în mână cu un şef al presei tabloide pentru a ascunde orice informaţie dăunătoare campaniei sale pentru alegerile prezidenţiale din 2016. A trebuit astfel să îl audă pe procuror citind fără să clipească cuvintele pe care el însuşi le-a pronunţat într-un clip video devenit celebru în care a fost auzit lăudându-se că „apucă” femei „de păsărică”.

Când a venit rândul avocatului său să se lanseze în pledoaria de deschidere, negând că ar fi fost vorba de un delict şi argumentând că acordurile de confidenţialitate sunt obişnuite în rândul celebrităţilor, republicanul s-a întors către juriu.

Primul martor chemat la tribună, David Pecker, care la vremea aceea conducea tabloidul american „The National Enquirer”, a avut o prezenţă mult mai veselă.Cu mustaţă, cravată galbenă, păr pomădat şi un zâmbet până la urechi, Pecker a lăsat impresia unui veritabil rege al presei tabloide.

El ar fi cumpărat, potrivit procurorilor, drepturile afacerilor jenante pentru candidatul la Casa Albă cu scopul de a nu le publica.”Făceam jurnalism cu carnet de cecuri”, a spus el juraţilor, explicând practicile fostei sale companii. A glumit chiar cu procurorii care l-au întrebat câte numere de telefon avea când era în fruntea grupului.

Donald Trump s-a bazat foarte mult pe tabloide pentru a-şi face un nume în New York în anii 1980 şi 1990.

Când audierea s-a încheiat, mogulul imobiliar i-a aruncat lui David Pecker o privirea plină de ură.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *