Din datele puse la dispoziție de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă a județului Cluj, în cursul lunii martie 2026, din totalul celor 5565 de șomeri, numărul șomerilor beneficiari de indemnizație de șomaj, conform Legii nr. 76 / 2002, care primesc 75 % din indicatorul social de referință, a fost de 1.491, din care 875 femei și 616 bărbați. Dintre aceștia, doar 39 au absolvit studiile aferente învățământului primar sau nu aveau studii. Învățământul gimnazial, în rândul indemnizaților, a fost parcurs de 322 de persoane, din care 182 femei și 140 bărbați. Învățământul profesional de arte și meserii, la aceeași categorie, a fost absolvit de 295 de persoane, din care 124 de femei și 174 de bărbați. În aceeași lună, șomerii absolvenți de liceu se ridicau la 450 de persoane, 277 fiind femei și 173 bărbați. În ceea ce prevește învățământul post liceal, au fost înregsitrate 61 de persoane, di n care 51 sunt femei și 10 sunt bărbați. Nici șomerii cu studii superioare indemnizați nu lipsesc, numărul total al acestora în cursul celei de-a treia luni a anului ridicându-se la 324, din care 223 sunt femei și 101 bărbați.
La începutul anului, numărul total al șomerilor din județul Cluj era de 5553 de persoane, dintre care 2819 femei și 2734 bărbați. Numărul indemnizaților a fost de 1709. Toate cele 5553 de persoane provin din sectorul privat. Județul Cluj a început anul cu o rată generală a șomajului de 1,58 %, defalcată însemnând 1,84 % la femei și 1,39 % la bărbați. La ora actuală rata șomajului este de 1,57%. Cei mai mulți șomeri se înregistrează în grupa de vârstă de 45 – 60 de ani.
Femeile: mai preocupate de a avea un job
Rata de ocupare a forţei de muncă în UE a crescut la peste 76% în 2025, însă România este printre ţările membre cu cele mai mici rate de ocupare a forţei de muncă, arată datele publicate vineri de Eurostat. Conform acestor date, anul trecut, 76,1% (197,7 milioane de persoane) dintre persoanele în vârstă de muncă (20-64 ani) din Uniunea Europeană erau ocupate, aceasta fiind cea mai mare pondere înregistrată de la debutul colectării datelor statistice, în 2009. Rata de ocupare a forţei de muncă în UE a crescut cu 0,3 puncte procentuale faţă de 2024 şi cu 0,8 puncte procentuale faţă de 2023. În rândul statelor membre UE, cele mai mari rate de ocupare a forţei de muncă au fost înregistrate în Malta (83,6%), Ţările de Jos (83,4%) şi Cehia (82,9%). Cele mai mici rate au fost înregistrate în Italia (67,6%), România (69%) şi Grecia (71%). În 2025, în toate ţările UE, cu excepţia Lituaniei, rata de ocupare a forţei de muncă era mai mare în rândul bărbaţilor decât în rândul femeilor.
Rata de ocupare a forţei de muncă în rândul bărbaţilor din UE a fost de 80,9%. În rândul statelor membre, cele mai mari rate au fost înregistrate în Malta (89,1%), Cehia (88,2%) şi Ţările de Jos (87,2%), în timp ce cele mai mici rate au fost observate în Belgia (76,4%), Croaţia (76,8%) şi Finlanda (77,0%). În ceea ce priveşte femeile din UE, rata de ocupare a forţei de muncă a fost de 71,3%, cel mai ridicat nivel fiind întâlnit în Estonia (81,4%), Lituania (80,3%) şi Suedia (79,8%). Italia (58,0%), România (59,5%) şi Grecia (62,3%) au înregistrat cele mai mici rate de ocupare a forţei de muncă în rândul femeilor.
Diferenţa dintre rata de ocupare a forţei de muncă în rândul bărbaţilor şi cea a femeilor a fost de 9,6 puncte procentuale în UE. Cele mai mari diferenţe au fost înregistrate în Italia (19,1 puncte procentuale), România (18,7 puncte procentuale) şi Grecia (17,4 puncte procentuale), în timp ce cele mai mici diferenţe au fost înregistrate în Estonia (0,5 puncte procentuale), Lituania (minus 0,6 puncte procentuale), Finlanda (1,3 puncte procentuale) şi Letonia (1,9 puncte procentuale).
Rată scăzută de ocupare a forței de muncă
În ceea ce priveşte România, datele publicate anterior de Institutul Naţional de Statistică arată că rata de ocupare a populaţiei României în vârstă de muncă (15-64 ani) a scăzut la 62,6%, în ultimul trimestru din 2025, comparativ cu intervalul anterior, un declin de 0,8 puncte procentuale. Potrivit sursei citate, în trimestrul IV din anul anterior, rata de ocupare a populaţiei din intervalul de vârstă 20 – 64 de ani s-a situat la 68,5%, în scădere faţă de trimestrul precedent. Astfel, populaţia activă a României era de 8,165 milioane de persoane, din care 7,651 milioane de persoane erau ocupate şi 513.900 de persoane erau şomeri. Rata de ocupare a fost mai mare la bărbaţi (71,1%, faţă de 53,9% la femei) şi la persoanele din mediul urban (70%, comparativ cu 54,7% în mediul rural). Totodată, rata de ocupare a tinerilor (15 – 24 ani) a ajuns la 16,7%.
Beniamin Pascu
Articolul Județul Cluj: Șomajul nu crește, dar cei mai mulți șomeri sunt în floarea vârstei apare prima dată în ziarulfaclia.ro.