November 16, 2025

Echipa Națională de Robotică a României – Team Romania,  formată din cinci elevi ai Colegiului Național „Mihai Viteazul” Turda, membri ai clubului de robotică CyberPunk Robotics: Meneses-Grigoriu Filipe, Trâmbițaș Diana, Vasile Dragoș, Alajmi Yasmin și Broscoi Cătălin, alături de mentorul lor, Pop Annamaria, profesor de matematică, au fost primiți vineri, 17 octombrie 2025, de inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Cluj, Marinela Marc.  Anunțul a fost făcut chiar de șefa ISJ Cluj, pe pagina de socializare. Echipa de la Turda va reprezenta România  la competiția internațională FIRST Global Challenge 2025, care va avea loc în perioada 29 octombrie – 1 noiembrie în Panama.

Inspectorul școlar general Marinela Marc a arătat că este bucuroasă de întâlnire: „Totdeauna este o bucurie să mă întâlnesc cu liceeni inteligenți, pasionați de tehnologie și inovație, dar și implicați în comunitate, animați de dorința de a construi roboți și de a iniția proiecte prin care să facă lumea mai bună, prin care să vină în sprijinul comunității și în întâmpinarea unor nevoi”. Aceasta a subliniat importanța cluburilor de robotică: „Cluburile de robotică oferă elevilor un cadru practic și stimulant în care pot transforma curiozitatea în inovație. Aici, tinerii învață să lucreze în echipă, să gândească critic, să aplice concepte din știință, tehnologie și matematică pentru a rezolva probleme reale. Mai mult decât atât, cluburile de robotică cultivă perseverența, creativitatea și încrederea în propriile idei, pregătind elevii nu doar pentru meseriile viitorului, ci și pentru a deveni cetățeni activi într-o lume digitalizată”.

În cadrul vizitei, șefa învățământului preuniversitar clujean a discutat cu membrii echipei despre pregătirile pentru participarea la această competiție mondială, le-a transmis felicitări pentru rezultatele obținute și pentru munca depusă și i-a încurajat să aibă încredere în potențialul lor și să se bucure de această experiență unică, de a fi prezenți pe scena globală a științei și inovației, unde vor reprezenta România.

T.S.

Articolul Echipa Națională de Robotică – Team Romania, primită de șefa ISJ Cluj, înainte de competiția din Panama apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *