Olimpiadele școlare au ajuns la final. Se cunosc deja laureații de la faza națională, spre mândria gherlenilor orașul lor a fost reprezentat și în această etapă. De exemplu eleva Roxana Murariu, din clasa a XII-a de la Liceul Teoretic „Ana Ipătescu” , confirmă și în acest an nivelul ridicat de pregătire la una dintre cele mai competitive discipline școlare. La etapa națională a Olimpiadei de logică, desfășurată zilele trecute la Iași, aceasta a obținut mențiune, cu nota 8,30, repetând astfel performanța de anul trecut. Deci, în cazul ei este vorba de continuitate, o satisfacție în plus. Parcursul său a fost unul impecabil până în faza finală, după ce la etapa județeană a fost notată cu 10. Rezultatul este cu atât mai valoros cu cât competiția reunește anual între 2.000 și 3.000 de elevi din întreaga țară, majoritatea provenind din rândul celor mai bine pregătiți liceeni, în special de la profilul uman. Interesul crescut pentru această disciplină este explicat atât prin statutul său de probă de Bacalaureat, cât și prin caracterul său riguros, care permite o evaluare obiectivă a performanței. În același timp, logica reprezintă pentru mulți elevi o bază solidă pentru viitoare studii în domenii precum Dreptul sau Filosofia. În spatele performanței Roxanei stă însă mai mult decât talentul: motivația și consecvența în tot ce face. Profesorul Liviu Dascăl subliniază că eleva se remarcă printr-o dorință mai rar întâlnită de a înțelege în profunzime fiecare concept. „Puțini elevi din cariera mea de 20 de ani au fost la fel de concentrați să înțeleagă fiecare explicație”, afirmă acesta, evidențiind faptul că Roxana și-a conturat încă dinainte de liceu direcția profesională și rolul logicii în atingerea obiectivelor sale. Înaintea concursului, profesorul i-a transmis un mesaj esențial: „Important nu este locul în clasamentul final, ci să gândești corect, atât cât știi”. Din această perspectivă, rezultatul Roxanei confirmă nu doar o performanță școlară, ci și o maturitate intelectuală: lucrările sale au fost corecte și bine argumentate, atât în acest an, cât și la ediția precedentă. Mai mult decât o competiție de anduranță intelectuală, logica devine astfel un exercițiu de cunoaștere și asumare a propriilor limite. Iar pentru elevi precum Roxana Murariu, această disciplină nu este doar o probă de concurs, ci un instrument esențial în formarea unui mod de gândire riguros și coerent.
Învățământul gherlean se mândrește cu astfel de eleve, care aduc numai prestigiu și satisfacție pentru profesorii și colegii de școală. Noi semnalăm cu bucurie performanța elevei de la Liceul Teoretic ”Ana Ipătescu”.
Szekely Csaba
Articolul Elevă din Gherla premiată la Olimpiada de Logică apare prima dată în ziarulfaclia.ro.