Elevii clasei clasei a X-a A Matematică-Informatică, secția bilingv germană, de la Colegiul Național „George Coșbuc” din Cluj-Napoca au participat la începutul săptămânii la un proiect educativ interjudețean desfășurat în parteneriat cu elevii clasei a X-a Matematică-Informatică, secția germană, de la Liceul Teoretic Roth – Oberth din Mediaș, anunță reprezentanții unității de învățământ clujean. Intitulat „Pe urmele minorității germane”, proiectul a fost finanțat de Departamentul pentru Relații Interetnice din cadrul Guvernului României și derulat prin Forumul German din Transilvania.
Activitatea s-a desfășurat în cadrul programului național „Școala Altfel”, respectiv „Săptămâna Verde” și a avut ca temă centrală explorarea patrimoniului cultural german din Transilvania. Proiectul s-a derulat în baza unui parteneriat educațional încheiat între cele două instituții de învățământ, având ca obiectiv promovarea colaborării interjudețene și schimbului de bune practici între elevi și cadre didactice. Intitulat „Pe urmele minorității germane”, proiectul a fost finanțat de Departamentul pentru Relații Interetnice din cadrul Guvernului României și derulat prin Forumul German din Transilvania. Scopul principal al proiectului a fost promovarea valorilor culturale ale minorității germane și consolidarea legăturilor interetnice prin educație nonformală, potrivit reprezentanților colegiului.
Citând aceleași surse, pe parcursul a două zile, elevii au participat la diverse activități, cu caracter educativ și cultural. Astfel, musafirii din Mediaș împreună cu elevii de la Colegiul Național „George Coșbuc” din Cluj-Napoca au făcut uur ghidat al orașului Cluj-Napoca, cu accent pe istoria comunității germane, o vizită la sediul NTT Data, unde au descoperit aplicații ale informaticii în mediul profesional și au exploatat spațiul dedicat biodiversității și cercetării, și anume cel al Grădinii Botanice „Alexandru Borza”. De asemenea, elevii celor două clase au participat la o întâlnire la Centrul Cultural German, cu prezentări despre oportunități educaționale și culturale și s-au au făcut o incursiune creativă în universul tehnologiei și artei printr-o vizită la Muzeul Steampunk Transilvania.
„Elevii au avut ocazia să interacționeze cu colegi din alt județ, să descopere aspecte mai puțin cunoscute ale istoriei și culturii germane din România și să își dezvolte abilități de comunicare, colaborare și orientare culturală. Proiectul a fost coordonat de către doamnele profesor de limba germană Szasz Andrea și Istrate Claudia (Colegiul Național „George Coșbuc”) și Luca Andra (Liceul Teoretic „Roth-Oberth”)”, transmit reprezentanții colegiului clujean care mai informează că următoarea etapă a proiectului va avea loc în primăvara anului 2026, când elevii Colegiului Național „George Coșbuc” vor vizita Mediașul.
T.S.
sursă foto: Colegiul Național „George Coșbuc” Cluj-Napoca
Articolul Elevii de la Colegiul Național „George Coșbuc”, pe urmele minorității germane apare prima dată în ziarulfaclia.ro.