March 17, 2025

Elevii Școlii Gimnaziale Cășeiu sunt deosebit de activi în această perioadă. Aproape că nu trece o zi fără să nu fie angrenați într-o activitate literară sau sportivă, onorând cu succes diferitele acțiuni organizate pe plan local sau județean.

Este vorba de o unitate de învățământ unde sunt planificate diferie acțiuni educative care se bucură de mare interes din partea elevilor. Felicitări elevilor de la Școala Gimnazială Cășeiu care au participat zilele trecute, la concursul tematic dedicat personalității lui Avram Iancu și au obținut mențiuni și premii speciale. Activitatea a fost organizată la Școala Gimnazială ,,Avram Iancu, Dej, cu ocazia Zilelor Școlii, tradiționala sărbătoare anuală a cadrelor didactice și elevilor acestei unități de învățământ din municipiul de a confluența Someșurilor. Elevele Sara –Alesia Laghiu și Sara Andreia Sighiartău au susținut un moment literar Tânărul Avram Iancu – Avrămuț” și unul artistic (muzical). Reprezentanții școlii din Cășeiu au fost coodonați și îndrumați de profesoara Reti Maria. Sub conducerea dânsei elevii claselor V- VIII participă cu regularitate la activitățile de educație patriotică, onorând sistematic concursurile tematice desfășurate atât în localitate cât și în municipiul Dej, așa cum s–a întâmplat și zilele trecute la Școala Gimnazială Avram Iancu” Dej, unde au fost prezenți și elevii altor școli din oraș și din localitățile rurale din împrejurimi. Elevii din Cășeiu de-a lungul anilor au devenit participanți obișnuiți ai acestor concursuri tematice, unde de ficare dată obțin premii importante, rodul pregătirilor minuțioase de la clasă, dar și a coordonării permanente de către cadrele didactice de specialitate, în frunte cu directorul coordonator prof. Cristian Groșan, omul care sfințește locul. Sub conducerea domniei sale cei peste 500 de elevi și preșcolari din comună desfășoară a bogată și atractivă activitate extrașcolară , recompensată cu numeroase premii și aprecieri chiar și la nivel județean.

Zilele trecute în curtea Școlii Gimnaziale Cășeiu s-a deplasat și un microbus cu cele mai noi apariții editoriale recomandate copiilor, elevii manifestând un interes major față de lectură. Această mașină plină cu cărți lunar merge la Cășeiu, unde elevii au ocazia să-și facă rost de cărțile recomandate ca lecturi suplimentare de către profesoara de română.

Szekely Csaba

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *