February 29, 2024

Ziua Culturii Naţionale şi, totodată, aniversarea a 174 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu au fost marcate luni la Cluj-Napoca printr-un ceremonial organizat la monumentul poetului din faţa Teatrului Naţional „Lucian Blaga”.

Printre cei care au ţinut să-i aducă un omagiu poetului naţional s-au numărat primarul Emil Boc, prefectul judeţului Cluj, Irina Munteanu, șeful Inspectoratului Școlar Județean Cluj, Marinela Marc, reprezentanţi ai Uniunii Scriitorilor din România Filiala Cluj, ai Academiei Române, parlamentari clujeni, reprezentanţi ai partidelor politice şi ai altor fundaţii sau asociaţii cultural patriotice din municipiul Cluj-Napoca. Totodată, au luat parte mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, IPS Andrei Andreicuț, și reprezentanți ai Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla.

Manifestările au început cu intonarea imnului naţional, după care a fost oficiată o slujbă religioasă de un sobor de preoți în frunte cu IPS Andrei Andreicuț.

În cuvântul său, mitropolitul a vorbit despre personalitatea lui Mihai Eminescu și despre dragostea sa față de neam, țară și credința ortodoxă, menționând că marele poet a fost încă din acea vreme un european. „Marele nostru poet Mihai Eminescu a fost de pe vremea aceea un european. În ziarul Timpul din 1883 a scris lucrul următor: Noi, națiune ortodoxă, de obârșie latină, suntem lanțul care facem unitatea între Orient și Occident.

Al doilea gând, a fost un om al spiritului. Puțină lume știe că mama lui Mihai Eminescu a avut patru surori. Trei dintre ele erau călugărițe la Mănăstirea Agaton și ori de câte ori Mihai ajungea acolo se ruga la Dumnezeu. Știm „Rugăciunea” lui cu toții: Rugămu-ne-ndurărilor, Luceafarului mărilor; Din valul ce ne bântuie; Ne apără, ne mântuie; Privirea-ți adorată; Asupra-ne coboară; O, Maică prea curată, Și pururea fecioară, Marie! A reprezentat în mod absolut neamul românesc și de aceea în ziua aceasta când ne aducem aminte că l-a chemat Dumnezeu la viață noi îl sărbătorim și îi cinstim numele și am dori ca virtuțile lui, dragostea sa față de neam și față de conjunctura europeană și implicarea lui spirituală să le fie dragă și românilor de astăzi”, a afirmat IPS Andrei.

La rândul său, primarul Emil Boc a ținut să evidențiat rolul culturii în societate. „Vă mulțumesc foarte mult că ați venit într-un număr atât de mare astăzi, de Ziua Culturii Naționale, și în același timp, de omagierea poetului nostru național, Mihai Eminescu. 174 de ani de la nașterea poetului, care nu a fost desemnat poet național prin vreun decret al statului român, ci pentru că a reflectat, în opera sa, mințile, inimile și dorințele românilor, ceea ce au simțit și simt românii. Prin faptul că astăzi, în egală măsură, sărbătorim și Ziua Culturii Naționale, eu spun că este o coincidență fericită și o decizie bună, pentru că, dincolo de a vorbi de Eminescu, ziua aceasta trebuie să fie și un pretext de a ne aminti ce înseamnă cultura pentru fiecare dintre noi, pentru oraș, pentru comunitatea națională, europeană și, de ce nu, pentru lumea întreagă. Nu putem trăi mai mult de trei minute fără aer. Nu putem trăi mai mult de trei zile fără apă, nu putem trăi mai mult de 30 de zile fără hrană, dar în egală măsură, nu putem trăi nici fără hrana spirituală, care este cultura, și fundamentul ei – educația. Clujul este ceea ce este astăzi, o citadelă educațională și culturală, datorită acestor două valori fundamentale. Ele au clădit Clujul și îl fac să fie ceea ce este. Este un moment foarte bun pentru a ne da seama că fără cultură, popoarele se risipesc, națiunile dispar, iar ființele umane se transformă tot mai mult în ființe rumegătoare, fără capacitatea de a trăi într-o societate, fără capacitatea de a înțelege de unde vii și unde mergi”, a declarat primarul Emil Boc, la ceremonia desfășurată în fața Teatrului Național, la statuia Poetului Național Mihai Eminescu.

 

După discursuri a urmat un microrecital liric susținut de elevi de la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” și de la Colegiul de Servicii în Turism Napoca.

Manifestarea s-a încheiat cu depuneri de coroane de flori la monumentul Marelui Poet.

Mihai Eminescu (15 ianuarie 1850 – 15 iunie 1889) a fost unul dintre cei mai importanţi poeţi şi prozatori români, fiind considerat poetul naţional. Începând din 2011, pe 15 ianuarie, de ziua poetului Mihai Eminescu, este sărbătorită Ziua Culturii Naţionale, în urma unei legi promulgate în decembrie 2010.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *