December 5, 2024

În cele două comune cu dimensiuni urbanistice din vestul și estul municipiului Cluj – Napoca. Florești și respectiv Apahida, se întâmplă permanent evenimente notabile în diferite domenii de activitate, unele le aflăm în zilele producerii lor, altele mai târziu, dar mediatizarea lor nu trebuie neglijată.

Bunăoară, în ultimele trei primăveri s-au organizat importante acțiuni de împădurire în localitatea Câmpenești, pe terasele din mărginimea marelui cartier de locuințe construite prin parcelarea terenurilor din apropierea lacurilor piscicole.

Prin buna colaborare dintre Primăria Apahida și Asociația Plantează în România, zeci de mii de poieți au prins rădăcini pe aceste dealuri golașe, unele chiar suferind incendii care au mistuit o bună parte din arealul silvic.

Și în acest sezon peste 300 de voluntari au participat la campania de împădurire de la Câmpenești, reușind să planteze 9000 de puieți din esență salcâm și frasin.

Toate acțiunile de împădurire au fost coordonate de primarul comunei, dl. Grigore Fati, care nu a ezitat să ne spună că în ultima perioadă au organizat câte două campanii de împădurire în fiecare an, încercând să intervină într-o zonă cu importante degradări ale solului, dar să lase copiilor o comună mult mai verde și cu un climat sănătos. S-a bucurat și se bucură de implicarea localnicilor, a diferitelor asociații și a oamenilor de bine veniți din multe alte localități să dea o mână de ajutor la implementarea acestui proiect. Și spre a spori mulțumirile, primarul și administrația locală a oferit doritorilor tradiționala mâncare pregătită în ceaune, apă plată și minerală, ba chiar și un pahar de…tărie celor dornici.

Șezătoare la Dezmir dedicată Paștelui

Asociația pentru Sprijinirea Dezvoltării Rurale Dezmir organizează numeroase șezători tematice din care nu lipsesc și sărbătorile din calendarul creștin – ortodox. La ultima șezătoare din această lună, ASDR Dezmir, coordonată de prof. Viorica Rusu, au fost invitați să participe numeroși copii și părinți pentru a lua cunoștințe practice din hărnicia, entuziasmul și creativitatea celor ce compun nucleul uman al acestei structuri organizatorice cu veleități meșteșugărești.

Și cum activitățile acestei luni premergătoare marii sărbători au fost multiple și interesante, la această șezătoare au sosit și oaspeți din Baciu și Cluj – Napoca, care au avut ce vedea și învăța.

În acest cadru, doamna Monica Mărginean a expus tehnica de ornare a ouălor, folosind plasă recuperată de la ambalajul legumelor, pregătind și coșulețele în care a așezat ouăle.

Dna Carmen Brassai, din Baciu, o colaboratoare a asociației dezmirene, a prezentat cum se înnobilează ouăle de paște cu mărgele. Decoratoarea Cosmina Bria a coordonat activitatea de confecționare a decorațiunilor din fetru.

Meșterul artizanal, Ștefan Țucudeanu, s-a ocupat cu mult entuziasm de partea de pictură pe obiecte de ceramică pe care le-a realizat din lut în atelierul asociației, iconițe, farfurii, flori, oferite participanților spre a fi pictate. Dna Mariana Moțco a prezentat obiceiuri de Paste din zona Vrancea.

Și cum timpul plăcut a trecut și trece repede, ne-a mărturisit, dna Viorica Rusu, au vorbit și despre rețete ale produselor tradiționale de Paște, dar au gustat cu multă poftă și plăcere din cozonaci și prăjituri, dar și din gogoșile pregătite de dna Victorița Damian. De această frumoasă și bună organizare, ocupându-se doamnele Cosmina Bria, Viorica Rusu și Raluca Dăscălescu, prin al căror efort permanent se străduiesc să promoveze frumoasele tradiții moștenite de la înaintașii noștri.

Dumitru VATAU

 

 

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *