April 21, 2026

Pentru promovarea valorilor din patrimoniul folclorului nostru național, dar și pentru memoria unor instrumentiști valoroși din comuna Frata, care au și devenit Tezaur Uman Viu, GAL Poarta Apusenilor și Primăria Frata au organizat în duminica trecută, prima ediție a Festivalului concurs ,, Cetera din satul nost’’.

Evenimentul s-a desfășurat în sala de spectacole a Căminului cultural din Soporul de Câmpie, sat component comunei Frata, cunoscut cu o bună tradiție a ceterașilor, structurați în tarafuri bune și chiar respectate în zona etnofolclorică a Câmpiei Transilvane.

Festivalul s-a bucurat de o mare prezență a publicului dat fiind faptul că în această ediție de debut au fost prezente pe scenă opt tarafuri din Cluj Napoca, Soporu de Câmpie, Luna, Mociu, Sărmașu și Balda, ambele din județul Mureș.

Juriul concursului format din specialiști în domeniu: Dr. Silvestru Petac, etnocoreolog, Dr. Theodor Constantin, etnomuzicolog, Șandorică Rîzea, Tezaur Uman Viu, Romulus Bucur, reprezentantul cultural al comunității Frata, președintele GAL Poarta Apusenilor și solist de muzică populară, Alexandru Făgădar, au stabilit timpii evoluției din concurs a participanților, dar și obligația de a cânta o doină sau o purtată din repertoriul lui Șandor – bătrânul, tatăl lui Șandorică – Tezaur Uman Viu.

După ore bune de ascultare plăcută a acestui festival – concurs, marele premiu a fost atribuit de către primarul comunei Frata, dl. Cristian Cherecheș, lui Daniel Carol Gheți, din Soporu de Câmpie. Premiul 1 a fost înmânat de primarul comunei Viișoara, dl. Ioan Roman, lui Alexandru Varga din Sărmaș, premiul 2 a fost înmânat de dl. Alexandru Făgădar lui Rezdea din Cluj, iar premiul 3 tinerilor instrumentiști din Soporu și Mociu.

Juriul a mai oferit premiu celui mai bun Gordonist (contrabas), care este Iuliu Gheți, celui mai bun Bracist (violoncel), obținut de Marinel David – Turda, cel mai tânăr Bracist, de doar 14 ani, Darius Jucan – Frata și cel mai tânăr Taraf, condus de Al. Francisc , din Luna. Premiile au fost asigurate de bugetul Grupului de Acțiune Locală Poarta Apusenilor.

Această ediție de debut a fost deschisă de recitalul tarafului lui Gaciu din Soporu de Câmpie și a fost închisă de un recital al tarafului lui Șandorică din Valea Largă, dar și cu un apreciat și gustos meniu gastronomic pregătit de gospodinele Soporului de Câmpie.

Dumitru VATAU

Articolul Festivalul concurs: ,,Cetera din satul nost’’ apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *