Aida este povestea despre iubirea interzisă în vreme de război. Este și povestea etern valabilă, subiect provocator pentru cei din domeniul artelor spectacolului, operă în cazul de față. Noua producție la Aida de Verdi, în regia lui Rareș Trifan/regie artistică/lighting design/concept video-sâmbătă 24 și duminică 25 mai-este spectaculoasă și este spectaculoasă datorită efectelor speciale, care surclasează artisticul vocal-interpretativ. Este o punere în scenă și despre Rareș Trifan, tot altul de la un spectacol la altul. De data aceasta a ajuns să se autodepășească. Cert este că efectele speciale implică mai mult, mult mai mult spectatorii. Imaginile sunt fabuloase, treceri artistice de la un tablou la altul. Suntem când în sălile palatului regal din Memfis, când pe malurile Nilului, când în deșert, când în templul zeului Vulcan, când pe platoul din fața cetății Thebei, cu final în mormântul din subsolul templului. Nu lipsește nici scrierea hieroglifică, pictografică, utilizare a simbolurilor pentru cuvinte, scriere dispusă în coloane orizontale, uneori și verticale.
Digitalizarea și efectele speciale merg, nu de azi și nici de ieri, mână în mână, cu impact în multe domenii de activitate. Știm, digitalizarea are ca obiect transformarea informațiilor în format digital. Efectele speciale, tot digitale, își găsesc aplicația în domeniul artelor spectacolului, artelor vizuale, alte medii, scopul fiind cel de a crea imagini deosebite. Și în Aida, efectele speciale crează imagini deosebite, spectacol la granița dintre tradiție și modernitate. Incorporarea efectelor speciale în spectacol conferă o cu totul altă perspectivă operei verdiene, dinamică, alertă, anticipativă ca final.
Mă opresc asupra efectelor tehnice amintind efectele optice și vizuale, efectele speciale (tehnici utilizate în artele spectacolului, film, operă, teatru, dans sau alte medii vizuale pentru a crea efecte de culoare, modificări ale formelor, mișcări, animație…), efecte vizuale în natură (halo-uri, arco-uri, efecte Op Art, efecte speciale create digital. De aici și spectaculosul de care vorbeam. Mai pot aminti și efectele mecanice, utilizarea recuzitei mecanizate, ofer un singur exemplu, crocodilul, moment kitsch din păcate, se poate renunța la el. Aș aminti, ca reușită, modul ingenios de introducere în scenă a soldaților învingători. Cu încă o remarcă… Mulți regizori rămân datori intrării lui Radames învingătorul etiopienilor, intrare triumfală conducând un car de luptă (egiptean) și nu o intrare din lateral, plimbare, gen intrarea în piață, care nu avantajează deloc personajul. Se impune o paranteză, Nabucco, are parte de același tratament, pe jos, din lateral, o privire în dreapta, alta în stânga… În fine…
Spuneam că efectele tehnice surclasează vocal-interpretativul. În pauze cel puțin, se discuta mai mult pe marginea lor decât despre prestația artiștilor.
Scenoagrafia semnată de Adrian Damian propune universul imaginar al Vechiului Regat egiptean, definit prin grandoare, lux, opulență, mister, credințe și tradiții, creaturi monstruoase, spațiu scenic estetic și funcțional. La același înalt nivel se situează costumele de o frumusețe frapantă prin materialele folosite, evidențieri ale statutului social, creații semnate de Luiza Enescu. Cu o excepție, designul vestimentar al lui Amonasro, apropiat mai mult de cel al populației amerindiene (apași, comanși, navajo…). Cât privește conținutul video, alături de Rareș Trifan se află un alt încercat artist, Magdy Hawash, îi cunoaștem și apreciem activitatea.
Corul-dirijor Corneliu Felecan-, Ansamblul de balet/coregrafia Dan Haja (soliști balet Petra Trăilă, Matei Holeleu), Orchestra și Maestrul David Crescenzi au fost la cerințele spectacolului eveniment, creatori de atmosferă prin respectarea spiritului și a expresivității muzicii.
Artiștii? Aici e aici. Discuțiile avute, respectiv corespondența purtată cu regretatul Iosif Sava, m-au învățat un lucru important, artiștii sunt sensibili, foarte sensibili. O cronică negativă îți poate strica relațiile cu ei pentru totdeauna. Zece cronici pozitive nu salvează o cronica negativă. Am abandonat multe cronici muzicale din motive de vocalitate scenică, departe de pretențiile unei prime scene lirice, știu că sunt bine înțeles. O spun cu regret. Apoi, a-l evidenția pe unul sau altul supără, cei omiși simțindu-se vexați. Mi s-a întâmplat și mie, nu de multe ori, dar s-a întâmplat. Așa că…Nu am ajuns la prima distribuție, cea de sâmbătă 24 mai, nu pot fi în două locuri în același timp. Din cea de a doua, la care am fost, duminică 25 mai, remarc prezențele solistice ale sopranei Miriam Clark/Aida, respectiv ale mezzosopranei Judit Kutasi/Amneris, plus Roxana Șelariu/Marea Preoteasă. A lipsit scenic, din motive obiective, baritonul Sebastian Cătană. Drept urmare, dacă este să mă refer la rolurile masculine-Samuele Simoncini/Radames, Roberto Scandiuzzi/Ramfis, Florin Estefan/Amonasro, Simonfi Sandor/Regele Egiptului, Florin Pop/Mesagerul-pot spune că cel puțin trei roluri ar fi putut fi lucrate și cântate cu mai multă atenție. Au fost dezechilibre sonore, reveniri, cântat plat și spre recitare, din nou reveniri, între suficient și binișor spre bine. Nu dau nume, există înregistrări, cu siguranță vor fi vizionate.
Summa summarum, un spectcol efort al întregii echipe artistice, amintindu-i, nu în ultimul rând, pe Nagy Gergo, Larisa Pentea, Lucian Dușa, So Hyun Lee, Adelina Sabău/pregătirea muzicală, Iulian Dumitraș/asistență regie, Monica Denițiu și Liana Oltean/sufleori.
Aida merită toată atenția. Nu exclud invitația la Bucharest Opera Festival 2026, ediția a 5-a, poate și nominalizarea la premii de profil. Timpul decide. Cert este că Aida merită, reiau ideea, toată atenția.
Demostene Șofron
Foto Nicu Cherciu
Articolul Opera Națională Română Cluj-Napoca – Aida la granița dintre tradiție și modernitate apare prima dată în ziarulfaclia.ro.