Cluj-Napoca găzduiește, în perioada 20–21 mai 2025, în Parcul Central „Simion Bărnuțiu” din Cluj-Napoca, în clădirea Casino, între orele 10:00 și 14:00, cea de-a patra ediție a Festivalului Emoțiilor, un eveniment educațional cu impact asupra dezvoltării socio-emoționale a copiilor și tinerilor, organizat de Asociația EduImpact. După cum transmit organizatorii, festivalul s-a născut din convingerea că educația emoțională trebuie să înceapă din primii ani de viață, fiind un fundament esențial pentru echilibrul personal și social al viitoarelor generații. Pot participa preșcolari, elevi și liceeni, părinți și cadre didactice, intrarea fiind gratuită.
Inițiatorul proiectului este lect. univ. dr. Sebastian Vaida, sprijinit de Adrian Gadea și Călin Rus – masteranzi în domeniul Psihologiei Resurselor Umane și al Sănătății Organizaționale, alături de Helena Pasztor și Bianca Sabău – studente la Facultatea de Psihologie. Activitățile desfășurate urmăresc dezvoltarea socio-emoțională a copiilor, educarea publicul cu privire la rolul vital al emoțiilor în viața de zi cu zi și creșterea gradului de conștientizare a importanței sănătății mintale. „Participanții sunt invitați să exploreze emoțiile nu ca pe niște slăbiciuni, ci ca pe niște resurse de neprețuit în procesul de creștere, relaționare și vindecare. Astfel, evenimentul contribuie la prevenirea problemelor de comportament, reduce distresul emoțional, diminuează agresivitatea și violența și încurajează dezvoltarea armonioasă a fiecărui individ”, transmit organizatorii.
Ce se întâmplă la Festivalul Emoțiilor?
Activitățile sunt diverse, dinamice și profund ancorate în nevoile reale ale participanților. De la jocuri educative și ateliere de team building care promovează empatia, cooperarea și autoreglarea emoțională, până la „energizers” menite să spargă barierele sociale și să încurajeze implicarea celor mai timizi, festivalul oferă un spațiu sigur și stimulant pentru exprimarea de sine. În cadrul atelierelor de creație, copiii exprimă ceea ce poate nu pot spune cu cuvintele – desenând ploaia în loc să spună „sunt trist”, modelând un vulcan în loc de „sunt furios”. Arta devine astfel un limbaj esențial, iar educația capătă forme accesibile, pline de culoare și sens. Un alt element de impact este atelierul de dezvoltare prin muzică, desfășurat împreună cu echipa Melomind – un grup de studenți pasionați care transformă sunetul în emoție și ritmul în expresie liberă. Copiii sunt încurajați să exploreze instrumente muzicale, să improvizeze, să asculte activ și să își recunoască stările emoționale prin sunet. La capitolul povești, studenții-facilitatori aduc în fața copiilor povești educative, urmate de discuții ghidate menite să creeze punți între ficțiune și viața reală. Scopul este simplu, dar profund: să ajutăm copiii să își identifice emoțiile, să le exprime și să învețe să le gestioneze cu blândețe și încredere.
Pentru părinți, educatori și publicul larg, festivalul oferă o serie de workshopuri și prelegeri online cu specialiști în psihologie, coaching și pedagogie. Se abordează teme relevante precum validarea emoțiilor, echilibrul în consumul de tehnologie, conexiunea minte–corp și importanța acceptării emoțiilor negative în mediul familial și social.
Nu doar un eveniment, ci o mișcare
Festivalul Emoțiilor nu este doar un eveniment – este o mișcare. Este o pledoarie pentru umanitate, empatie și echilibru, desfășurată în inima orașului. Cu peste 2.800 de participanți în edițiile anterioare și peste 200 de studenți implicați în activitățile de facilitare, Festivalul Emoțiilor este un exemplu de bună practică în educația nonformală, cu un impact pozitiv real și măsurabil. Prin intermediul rețelelor sociale, mesajul său ajunge la tot mai mulți oameni, devenind o voce relevantă în conversația despre sănătatea emoțională a noii generații, sunt de părere inițiatorii festivalului. Așadar, dacă vă pasă de copii, de emoții și de viitor, sunteți invitați să fiți parte din poveste. Pe 20 și 21 mai, în Parcul Central din Cluj, emoțiile devin sărbătoare, iar învățarea se transformă în joacă, artă și muzică. Pentru că, până la urmă, educația care contează începe din inimă.
Articolul Festivalul Emoțiilor – Investim în sufletul comunității apare prima dată în ziarulfaclia.ro.