Pentru Cristian Porumb, alteritatea, cealaltă viață este asociată evadării într-un univers plastic în care realul alternează cu fabulosul, cu miticul, având ca sursă de inspirație odiseea homeriană. Altfel spus, actul artistic vine să reflecte viața însăși apelând la metafora călătoriei (Călătoriile bravului Ulise), a itinerariului nu lipsit de obstacole și provocări. O temă căreia pictorul clujean i-a rămas fidel de-a lungul anilor. În anatomia lucrărilor (ulei pe pânză, tehnică mixtă pe hârtie), regăsim elemente intenționat alese pentru încărcătura lor simbolică – izvorul, apa curgătoare sau stătătoare, insula, statuia greacă, grădina, armăsarul, drumul. Alternativul în creația lui Cristian Porumb este vizibil și la nivelul fundalurilor și perspectivei, traversând pe de o parte ample spații deschise, dar populate cu o multitudine de elemente descriptive – într-un colaj al istoriei și legendei marcat de prezența protagonistului Ulise, prototipul călătorului – și pe de altă parte interioare umbroase și chiar suprapunând cele două toposuri, aducând din nou în prim-plan umanul, de această dată prin intermediul reprezentărilor statuare, feminine și masculine.
În cadrul aceleiași expoziții, Marius Lehene transmite prin creațiile sale mesajul care vine din “alte vieți” – interferențele dintre lumi vizuale paralele, simultaneitatea perceptivă a locațiilor. Varietatea surselor de inspirație se regăsește în ipostaze cotidiene (traversarea trecerii pietonale), în fenomenul degradării în urma unui factor extern (Pământ ars, Incendiu forestier), în folclorul autohton (Bocitori). Modul de redare imagistic sugerează și el acea alteritate, prin scrijelire, suprapunere, metamorfoză, artistul impunând o perspectivă exterioară sau prin substituire în personajele prezente în lucrări.
Mihail Tomescu, pictorul clujean care activează în Statele Unite, readuce ipostazierea mitologică drept mod de a sublinia oglindirea realității în “altceva”. Într-o notă personală, simbolurile legendare sunt reluate, artistul explorând potențialități inedite (Regele clovn). Și în cazul său, dincolo de mesaj și mix-ul coloristic, tehnica artistică este un aspect care impresionează realmente.
Cele trei proiecte personale, reunite sub titlul Alte vieți, curator Oliv Mircea, mai pot fi vizionate până duminică, 22 septembrie, între orele 10-17, în sălile de expoziții temporare de la parterul Muzeului de Artă Cluj-Napoca.
Iulia GHIDIU