October 14, 2024

O nouă ediție a Galei de excelență „10 pentru Cluj” va avea loc la finalul acestui an iar pentru susținerea acestui eveniment municipalitatea urmează să aloce 80.000 de lei. Proiectul de hotărâre în vederea alocării acestor fonduri va fi supus aprobării consilierilor locali în ședința din 12 septembrie. Gala de excelență 10 pentru Cluj a ajuns la ediția XVI, fiind un eveniment dedicat elevilor clujeni, organizat anual de Primăria și Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca, cu sprijinul Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj, al mediului de afaceri clujean şi al instituţiilor locale și europene (Parlamentul European).

În cadrul Galei sunt premiați preșcolarii și elevii cu vârste între 3-18 ani pentru performanţele excepţionale obţinute în variate domenii precum educaţie, sport, arte, IT, implicare în comunitate ș.am.d.

Acești tineri sunt modele de consecvență și perseverență, reușind să obțină distincții importante în cadrul olimpiadelor, proiectelor și concursurilor în care au fost implicați.

Evenimentul se va desfășura în perioada octombrie-decembrie 2024 iar festivitatea de premiere este programată în a doua parte a lunii decembrie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *