Centrul pentru Cercetarea Avansată și Abordarea Comprehensivă a Cancerului (co-fondat de IOCN și UBBMed) începe un program de training pentru competențe în psiho-oncologie adresat specialiștilor în sănătate (ex. medicină, psihologie, asistență socială, asistență medicală etc.), anunță reprezentanții Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, într-un comunicat de presă.
Alături de profesorii din țară, programul îl are ca invitat internațional pe profesorul american Guy Montgomery de la Icahn School of Medicine at Mount Sinai, New York, SUA, director al Center for Behavioral Oncology mai informează organizatorii trainingului.
Fiind un demers inovativ și important, primul training este unul introductiv și gratuit pentru participanți. Unul dintre coordonatorii Centrului, prof. univ. dr. Daniel David, afirmă că există deschidere mare din partea cadrelor medicale pentru a asimila competențe de bază în comunicarea și înțelegerea psihosocială a bolnavului: „În perioada contemporană, abordarea corectă a cancerului este doar integrativă, într-un model bio-psiho-social. Fără a transforma medicii în psihologi sau psihologii în medici vom propune o serie de competențe transversale de psiho-oncologie care pot eficientiza munca tuturor specialiștilor în domeniul sănătățiii, în beneficiul final al bolnavului oncologic. Experiența mea cu specialiștii medici/asistente medicale din domeniul oncologiei arată că există o deschidere extrem de mare pentru a asimila competențe de bază în comunicarea și înțelegerea psihosocială a bolnavului, iar din partea psihologilor că există o deschidere în a-și completa cunoștințele de oncologie pentru a oferi intervenții psihologice cât mai adecvate. Îi așteptăm pe toți să ne dezvoltăm împreună, în beneficiul tratamentului bolnavilor de cancer.”
De asemenea, potrivit comunicatului, celălalt coordonator al centrului, prof. univ. dr. Patriciu Achimaș-Cadariu, din cadrul IOCN, consideră că, de la început, Centrul pentru Cercetarea Avansată și Abordarea Comprehensivă a Cancerului și-a asumat nu doar demersuri de cercetare-dezvoltare-inovare și de servicii clinice, ci și de educație avansată, iar acesta este un astfel de demers în beneficiul profesioniștilor în sănătate și al pacienților și în congruență cu viziunea din planul național de cancer. Mai multe detalii despre program și modalitatea de înscriere pot fi găsite accesând link-ul la https://oncology.research.ubbcluj.ro/wp-content/uploads/2024/09/UBB-Oncologie.pdf.
T.S.