Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) găzduiește marți, 2 decembrie 2025, de la ora 14:00, vernisajul Salonului Național de Fotografie „FOTOGEOGRAFICA 2025”, unul dintre cele mai importante evenimente dedicate fotografiei de patrimoniu cultural și natură din România. Expoziția va fi deschisă la Colegiul Academic (str. Mihail Kogălniceanu nr. 3) și marchează debutul unei noi ediții a proiectului care, de aproape trei decenii, pune în lumină relația dintre artă, geografie și patrimoniu.
În cadrul vernisajului va fi lansat și catalogul ediției 2025, care reunește fotografiile premiate la cele trei secțiuni ale concursului – patrimoniu cultural, peisaj natural și wildlife – atât la categoriile elevi/studenți, cât și la secțiunea open. Publicul va putea descoperi, de asemenea, o selecție a celor mai valoroase lucrări înscrise în galeria online a competiției.
O ediție aniversară, parte din programul dedicat celor 150 de ani ai Societății de Geografie din România
Ediția din acest an se desfășoară în contextul celebrării a 150 de ani de la înființarea Societății de Geografie din România, moment marcat prin numeroase evenimente culturale și academice la nivel național. Fotogeografica, prin tradiția și excelența sa, se înscrie firesc în acest program aniversar, oferind publicului o privire amplă asupra modului în care cultura vizuală poate documenta, proteja și promova teritoriul românesc.
Expoziția va putea fi vizitată în perioada 2 decembrie 2025 – 15 ianuarie 2026 și reunește lucrări selectate din peste 1.800 de fotografii înscrise de 275 de participanți din întreaga țară. Diversitatea temelor și a stilurilor aduce în prim-plan atât fragilitatea, cât și spectaculozitatea lumii înconjurătoare, de la arhitectura tradițională la habitate naturale greu accesibile.
Organizatorii subliniază nu doar dimensiunea estetică, ci și pe cea reflexivă a proiectului: „Fotogeografica este una dintre cele mai prestigioase și longevive inițiative culturale la nivel național, prin care se promovează patrimoniul natural și cultural. Totodată, Fotogeografica rămâne una dintre puținele platforme care caută sens, nu doar estetism.”
O colaborare amplă, cu sprijinul comunității academice și culturale
Proiectul este organizat de Casa de Cultură a Studenților București, sub egida Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, și beneficiază de sprijinul Universității Babeș-Bolyai.
Partenerii onorifici includ o serie impresionantă de instituții culturale și educaționale: Societatea de Geografie din România, Facultatea de Geografie a UBB, RePatriot, România Pitorească, Teatrul „Ion Luca Caragiale”, Universitatea din București, Universitatea Politehnică București, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași, Universitatea de Vest Timișoara, Opera Națională București, UNESCO ProNatura, România Sălbatică, dar și numeroase organizații, fotocluburi, fundații și asociații fotografice.
Detalii suplimentare și programul complet al ediției sunt disponibile pe www.ccs.ro și pe pagina oficială de Facebook Fotogeografica.
Articolul FOTOGEOGRAFICA 2025, la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca apare prima dată în ziarulfaclia.ro.