Consiliul Județean Cluj anunță finalizarea, în cursul acestui weekend, a lucrărilor de modernizare a gazonului de pe stadionul Cluj Arena, prin implementarea unui sistem hibrid, similar celor utilizate pe marile arene internaționale.
Noua tehnologie presupune „coaserea” unor fibre sintetice în structura gazonului natural, pentru a spori rezistența și uniformitatea suprafeței de joc. Fiecare fir artificial este inserat la o adâncime de 14,5 cm, ieșind aproximativ doi centimetri la suprafață.
Alin Tișe: „Gazonul va putea fi folosit imediat după finalizarea lucrărilor”
„Începând chiar din acest weekend, gazonul stadionului Cluj Arena va avea o nouă înfățișare. Partea montată până în acest moment arată foarte bine, fapt care ne conferă încrederea că întreaga suprafață de joc va fi una excelentă la finalizarea operațiunii”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.
Acesta a precizat că suprafața de joc va putea fi utilizată imediat după încheierea lucrărilor, urmând totuși să treacă printr-un proces de mentenanță înaintea primului meci oficial, programat la 1 decembrie, între U Cluj și U Craiova.
Tehnologie de top și durabilitate extinsă
Soluția tehnică implementată la Cluj Arena oferă o întărire verticală a gazonului, ceea ce asigură o stabilitate superioară și o durată de viață estimată de până la 15 ani.
Valoarea totală a lucrărilor se ridică la 1.449.314 lei (fără TVA), cost suportat integral din bugetul Consiliului Județean Cluj.
Potrivit autorităților, gazonul hibrid va aduce o serie de beneficii semnificative: calitate constantă a jocului pe o suprafață naturală; teren stabil și uniform, fără gropi sau pete umede; rezistență crescută, permițând de trei până la patru ori mai multe ore de joc anual decât un gazon clasic; uzură redusă și acoperire permanentă cu iarbă; adaptabilitate sporită pentru trecerea rapidă de la competiții sportive la alte evenimente.
Oficiali clujeni spun că noua suprafață va permite desfășurarea în condiții optime a meciurilor de fotbal, dar și a concertelor și evenimentelor culturale, consolidând statutul stadionului drept una dintre cele mai moderne baze sportive din România.
Articolul Gazon hibrid nou pe Cluj Arena: lucrările se finalizează în acest weekend apare prima dată în ziarulfaclia.ro.