Grindină gigantică s-a abătut asupra statului australian Queensland şi peste 95.000 de locuinţe au rămas fără electricitate marţi după ce o puternică furtună de primăvară s-a abătut asupra coastei estice a ţării, informează Reuters.
Grindină cu dimensiuni de până la 14 centimetri a fost raportată în timpul nopţii în oraşul Brisbane, potrivit Biroului naţional de meteorologie, avariind autovehicule, panouri solare şi acoperişuri.
Vremea extremă a adus de asemenea vânturi cu viteze de până la 100 de kilometri pe oră şi peste 800.000 de descărcări electrice, doborând linii de electricitate şi lăsând fără alimentare cu electricitate peste 95.000 de clienţi, a spus distribuitorul de energie Energex.
”Furtuni severe sunt aşteptate în continuare în cea mai mare parte din sud-estul ţării”, a declarat pentru postul naţional de televiziune ABC meteorologul principal Miriam Bradbury.
Biroul de Meteorologie a emis de asemenea un avertisment de caniculă extremă pentru regiunile nordice din Queensland, unde sunt aşteptate peste 40 de grade Celsius.
În social media, rezidenţii din Queensland au publicat imagini cu grindina gigant.
”Nu a mai fost niciodată grindină atât de mare aici”, a scris un utilizator de Reddit, care a publicat o poză care pare că înfăţişează grindină de 10 centimetri în diametru şi cu o greutate de 188,8 grame.
Articolul Grindină gigantică în Australia, după ce o furtună de primăvară s-a abătut asupra coastei estice apare prima dată în ziarulfaclia.ro.