May 2, 2024

Gheorghe Hagi a declarat înaintea meciului de la Ovidiu că Farul Constanța trebuie să-i arate CFR-ului că este încă campioana României, și s-a ținut de cuvânt cu vârf și îndesat. Trupa de la malul mării a desființat echipa din Gruia cu un incredibil 5-1, după un meci în care atât fundașii și atacanții și-au bătut joc de meseria lor de fotbaliști. Norocoasă că atacanții feroviarilor au ratat cu seninătate cel puțin cinci ocazii uriașe de gol, Farul s-a distrat cu fundașii vișinii, reușind cinci goluri, unul mai frumos ca celălalt. Astfel, Farul urcă pe doi în clasament, în timp ce echipa din Gruia cade pe locul patru!

Farul: Buzbuchi – Popescu, Larie, Marins, Ganea – Vînă, Queiros, Grameni – Grigoryan, Munteanu, Cojocaru
Rezerve: Mușat, Sîrbu, Grosu, Dănuleasă, Nedelcu, Boli, Popescu, Casap, Stoian, Andronache, Rivaldinho

CFR Cluj: Sava – Manea, Kresic, Boben, Camora – Muhar, Keita, Avounou – Deac, Bîrligea, Otele
Rezerve: Hindrich, Bălgrădean, Mogoș, Radu, Aussi, Filip, Tachtsidis, Fica, Kaddouri, Serebe, Michael

Camora este titular pentru echipa din Gruia în meciul de la Ovidiu, în timp ce Tachtsidis a revenit în lotul feroviarilor, și este pe banca de rezerve. Bîrligea a împlinit 24 de ani în ziua meciului.

Gazdele au prima ocazie chiar în primul minut, prin Cojocaru, dar șutul său din poziție ideală este blocat! Începutul partidei este dominat de echipa lui Gheorghe Hagi. Uriașă ocazie de gol pentru Farul în min.9: Ganea a izbit transversala din mijlocul careului, balonul a revenit în teren, de unde a fost îndepărtat de fundașii feroviarilor! CFR are prima ocazie de gol în min.20, după ce Avounou a șutat puternic din marginea careului, dar mingea a trecut la o palmă peste poarta lui Buzbuchi. Uriașă ocazie de gol a lui Muhar, în min.21, al cărui șut din mijlocul careului s-a scurs agonizant de bara porții! GOL Farul! LOUIS MUNTEANU înscrie de la 10 metri un gol de generic, în vinclu, în min.23! Sava n-a avut nicio șansă! 1-0! Sava reține șutul lui Grigoryan, în min.33. O nouă ocazie bună ratată de Farul, în min.35, prin Munteanu, al cărui șut pe colțul lung aproape că șetrge bara porții CFR-ului. Bîrligea trimite peste poartă singur cu Buzbuchi, în min.36. Uriașă ratare! Muhar șutează din marginea careului, în min.39, dar mingea e pe direcția portarului, care reține cu siguranță. GOL Farul! COJOCARU îl învinge pe Sava, în min.42, cu un șut plasat din marginea careului! Apărarea CFR-ului depășită, din nou, foarte ușor! 2-0! Bîrligea părăsește terenul accidentat, în min.45+1, în locul lui intră Michael. Pauză, la Ovidiu, după o repriză spectaculoasă în care feroviarii au avut cel puțin două ocazii uriașe de gol, dar în care și fundașii au fost ușor depășiti de atacanții gazdelor.

Două  modificări făcute la pauză la CFR: au fost lăsați pe bancă Manea și Muhar, au intrat Mogoș și Tachtsidis. Sava respinge extraordinar șutul lui Munteanu, în min.46! Otele reia pe lângă poartă, în min.51, dintr-o poziție excelentă! Incredibilă ratare din nou a lui Otele, în min.53! Golgheterul CFR-ului n-a prins nici de această dată cadrul porții din mijlocul careului! A patra sau a cincea ocazie mare mare de gol ratată de CFR până acum! Pur și simplu mingea nu vrea să intre în poarta Farului! Buzbuchi scoate incredibil la reluarea din apropiere a lui Michael, în min.60! GOL Farul! Ocaziile feroviarilor s-au răzbunat din nou. GRAMENI a înscris cu un nou eurogol, în min.67, cu un șut perfect plasat din marginea careului mare! 3-0! Keita trimite puțin peste transversală, în min.72. GOOOOOOL CFR! OTELE reușește să înscrie, în sfârșit, pentru CFR, în min.77, cu un șut plasat pe colțul lung! 3-1! GOL FARUL! Cojocaru reface diferența de trei goluri pe contraatac, după doar un minut! 4-1! Fica intră în locul lui Avounou, în min.82. GOL Farul!  GANEA trimite în plasă, după o deviere a lui Mogoș, în min.83! 5-1! Radu intră în locul lui Otele, min.87. Final de meci!

Etapa următoare, CFR Cluj va juca, tot în deplasare, cu CSU Craiova. Partida va avea loc joi, 25 aprilie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *