May 23, 2024

Artiștii ansamblului Bigg Dimm a’Band al Academiei Naționale de Muzică ”Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca vor urca pe scenă într-un spectacol de excepție pentru a-l ajuta pe Efrem Ciprian Lupescu în vederea continuării costisitorului tratament de lungă durată pe care trebuie să îl facă din cauza unei boli grave.

Efrem Ciprian Lupescu este un băiețel de 6 ani, care timp de un an și jumătate, luptă cu o formă agresivă de cancer, neuroblastom, gradul 4, cu multiple metastaze în tot organismul. Până în prezent, Efrem Ciprian a făcut o serie de tratamente costisitoare la spitale din Cluj-Napoca, Paris și Barcelona. Familia a depus eforturi financiare considerabile pentru a susține aceste tratamente extrem de costisitoare. După o perioadă în care Efrem Ciprian a fost stabilizat, starea sănătății lui s-a agravat din nou. Pentru a continua tratamentul și pentru a acoperi nevoile financiare legate de sistemul de sănătate din Spania, țară în care se află acum băiețelul împreună cu părinții, este nevoie de o altă sumă de bani care nu poate fi acoperită doar de familie. Pe parcurs, prieteni și o comunitate de oameni apropiați familiei s-au implicat pentru a organiza evenimente caritabile în sprijinul și susținerea lui Efrem Ciprian Lupescu. Toți cei prezenți la acest eveniment sunt invitați să se alăture în sprijinirea lui Efrem Ciprian, în drumul său spre vindecare, contribuind astfel la colectarea sumei necesare tratamentului. Clujenii care doresc să suțină această cauză umanitară sunt invitați la întâlnirea față către față sub semnul credinței, nădejdii și iubirii ce va avea loc la Sala Auditorium Maximum, pe 19 martie, începând cu ora 19. Pentru acest eveniment, Tiberiu Herdlicska propune un repertoriu special gândit pentru a încânta publicul, dar și pentru a-l chema să vină în sprijinul lui Efrem Ciprian, „deoarece a fi ÎMPREUNĂ înseamnă a avea NĂDEJDE. Iar a avea nădejde înseamnă a nu muri niciodată”.

Concertul Bigg Dimma’Band este gândit ca un puzzle, un joc în care muzici diferite interacționează pentru a spune o poveste. Tema centrală este SPERANȚA și IUBIREA. Coordonatorul ansamblului afirmă că aceasta va fi „o călătorie din adâncimi către înălțimi”. La Auditorium Maximum vor fi interpretate piese din repertoriul internațional și românesc, dintre care amintim: Gregory Porter Water Under Bridges, Jamie Cullum Pure Imagination, Maria Tănase Lume,lume, Maria Răducanu Cântec de Leagăn, Michael Jackson Heal The World, Tigran Hamasyan The Apple Orchard sau Neal Morse Bridge Across Forever. De asemenea, vă veți putea bucura și de lucrări proprii și aranjamente ale unor piese semnate de Tiberiu Herdlicska, momente de pian solo sau dialoguri între muzicieni, momente de improvizație, secvențe muzicale în care vocea e acompaniată doar de pian sau fragmente de energie debordantă. Evenimentul din 19 martie va fi moderat de către actorul Bogdan Bob Rădulescu. Publicul clujean va avea parte de o seară frumoasă, în compania unor artiști de prestigiu. Toate fondurile adunate vor fi donate pentru sprijinul lui Efrem Ciprian Lupescu, în vederea continuării costisitorului tratament de lungă durată. Intrarea la concert se va face prin achiziționarea biletelor pe baza unei donații de 50 de lei de pe platforma on-line eventbook.ro, din incinta cinematografului „Florin Piersic”, dar și de la Bookstory și magazinul Artos.

Pentru ca Efrem Ciprian să fie ajutat prin intermediul acestui concert, al cărui scop principal este colectarea de fonduri pentru tratamentul cancerului agresiv, toți invitații cu inimă mare vor putea face donații la fața locului. Se va putea dona atât cu bani cash, cât și prin intermediul cardului. Pe toată durata concertului, asociațiile implicate în organizarea evenimentului vor pune la dispoziție toate mijloacele necesare pentru ca donațiile să fie ușor de realizat.

Bigg Dimma’Band este o formație muzicală conturată în jurul pianistului Tiberiu Herdlicska – coordonatorul acestui ansamblu. Compozitor, pianist, profesor, dirijor și coordonator, Tiberiu Herdlicska se remarcă printr-o vastă activitate artistică, lucrările sale fiind cantata pe scena marilor festivaluri de profil din țarăși din străinătate. În calitate de interpret, Tiberiu Herdlicska abordează o varietate mare de genuri, de la muzica clasică, la muzica de jazz, pop sau rock, până la iriziații contemporane, susținând numeroase concerte și recitaluri atât ca solist, cât și ca membru în diferite ansambluri. Muzica sa este oglinda a ceea ce trăiește și respiră: pasiunea nestăvilită pentru tot ce creează expresie, emoție, accesibilitate, puțin umor.

Bigg Dimma’Band a fost în ființat în anul 2011. Ansamblul reunește studenți talentați, care propun publicului spre audiție muzici diverse, îmbinând cele mai neașteptate culori într-un tot în care coerența și expresia sunt cuvintele cheie. Odată cu trecerea anilor, Bigg Dimma’Band a crescut în valoare și treptat s-a făcut remarcat pe plan național. Până în prezent, ansamblul a bucurat mii de oameni prin participarea la Cluj Symphony Experience, 100 pentru România, Sunset Sea-mphony, Music Crossing County, Jazz in the Park, unde au avut de fiecare dată o prestație extraordinară. Evenimentele pe care le organizează sau la care participă Bigg Dimma’Band se caracterizează printr-un înalt profesionalism. Alături de BiggDimma’Band, în seara de 19 martie, la Auditorium Maximum, pe scenă va urca Corul Armonia Music, coordonat de Rada Lăpușan. Armonia Music este format din copii și tineri cu vârsta cuprinsă între 5 și 19 ani, elevi din școli clujene, dar și din Zalău, Câmpia Turzii, Huedin. Fiecare membru al corului este solist, dar atunci când e nevoie cântă împreună formând duete, triouri, cvartete sau cor, în funcție de proiecte. În diverse formule artistice, membrii Armonia Music au ajuns pe cele mai mari scene ale Europei, dar și pe scenele festivalurilor renumite din țară, unde au câștigat numeroase premii și trofee.

Concertul caritabil este organizat în colaborare cu Universitatea „Babeș-Bolyai”, Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima”, Primăria Cluj-Napoca, cu implicarea directă a Asociației Studenților Creștin Ortodocși Români (ASCOR) din Cluj-Napoca, a Asociației Prietenii Bisericii Studenților (APBS) din Cluj-Napoca și a Asociației „Elisabeta Feodorovna” din Cluj-Napoca.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *