Ziarul Făclia a fost martorul unui eveniment memorabil, întâlnirea după aproape cincizeci de ani dintre primii campioni ai României la competițiile internaționale pentru persoanele cu dizabilități. Este vorba de triplul medaliat cu aur, argint și bronz la înot la Jocurile Mondiale de la Saint Etienne din anul 1975, clujeanul Zoltán Kovács, și primul paralimpic al României de la Jocurile Olimpice din Germania din 1972, clujeanul Alexander Peev, dublu medaliat cu argint la tenis de masă la Saint Etienne. Cei doi veterani au depănat amintiri despre Mondialele din 1975. Faptul că nu s-au văzut de atâta timp se explică prin aceea că Alexander Peev a avut informația că înotătorul Zoltán Kovács trăiește în Ungaria, informație dovedită a fi eronată după o cercetare mai amănunțită.
Medaliat cu aur, argint și bronz la Mondiale
Cum Jocurile Paralimpice nu se desfășurau încă, în calitate de tânăr profesor de fizică, înotătorul Zoltán Kovács a participat în 1975 la a doua competiție mondială pentru persoane cu dizabilități de la Saint Etienne – Deuxièmes Jeux Mondiaux des Handicapés Physiques. Aici a câștigat o medalie de aur la 100 de metri liber, o medalie de argint în la 25 de metri stil liber și o medalie de bronz la 50 de metri fluture.
I-a nenorocit pe americanii din trupele speciale
Înotătorul triplu medaliat Zoltán Kovács și-a amintit atmosfera de la Mondialele din 1975 dinaintea concursurilor când adversarii veneau, de pildă la masă să-i intimideze, să afle cât mai multe despre performanțele românilor. „ Era ca la o bursă. Eu nu știam cum e bursa. Veneau și se interesau care este cel mai bun timp al meu. Să afle ceva secrete. Ne înfricoșau cumva. Încercau să ne intimideze.”
Însă tânărul clujean nu s-a lăsat intimidat. Era născut pentru a înota și a dovedit acest lucru bătându-i pe americani, foști soldați din trupele speciale. „El nu înota. Ceea ce făcea el nu era înot. Știți ce era? Plutea pe apă. El este foarte modest. Nu vrea să recunoască. A bătut concurenți, foști soldați din trupele speciale, înotători americani, israelieni. I-a nenorocit! Și cum arătau! Erau antrenați, pregătiți până-n dinți. El a exersat trei sâmbete și trei duminici. Nu vă vine să credeți că așa ceva ar fi real”, a spus Alexander Peev.
Când a auzit cântându-se imnul României pentru medalia de aur a înotătorului Zoltán Kovács la 100 de metri liber paralimpicul Alexandru Peev a povestit cu lacrimii în ochi că a plâns de bucurie: „Poate Zoli își mai aduce aminte. Cânta imnul. Plângeam. Am plâns și atunci și acum.”
Ca să învingi trebuie să vrei să câștigi
Campionul din 1975, chiar dacă nu a avut suficient timp pentru a se antrena, și-a urmat propria tactică propriul crez, ca să câștigi trebuie să vrei să câștigi. „Așteptând startul în concurs, așezat pe bordura bazinului mi-am făcut un plan, cum o să-mi etalez energia pe prima lungime, pe a doua, pe a trei și pe a patra. Nu merge doar să înoți ca un prost iar la sfârșit să fii depășit. Este ceva insuportabil când vezi că se apropie adversarul. Și n-ai putere. Ai trage, dar nu merge. Înainte de concurs mi-am făcut o concentrare și mi-am făcut un plan pe care l-am respectat mai ales că nu aveam antrenament suficient”.
Momentele emoționante de la Jocurile Mondiale de la Saint Etienne a fost retrăite de amândoi protagoniștii cu intensitate și după aproape cincizeci de ani. Triplu medaliatul de la Saint Etienne i-a replicat lui Alexander Peev: „Cum încape inima în tine? Este prea mare! În 1972, Alexander Peev nu era numai colegul înotătorului Zoltán Kovács din delegația României, ci și omul care a s-a luptat ca România să fie reprezentantă la Jocurile Mondiale din 1972. Alexander Peev a condus prima delegație a României la o competiție mondială dedicată sportivilor cu handicap, echipa fiind compusă atunci din: Dan Mărginean, dr. Ioan Știrbu, Marie-Paul Maxime, Ioan Psenicică, Alexandru Peev, dr. Ovidiu Chetianu, Zoltán Kovács. dr. Mircea Bugnaru, Muriel Revenu.
Din păcate, românul Zoltán Kovács nu și-a luat poza cu medalia de aur de pe cea mai înaltă treaptă a podiumului care putea fi procurată contra cost. Cei 100 de franci primiți pentru participare la Jocurile Mondiale i-a drămuit pentru a putea să viziteze Franța. Poza cu medalia de argint o are păstrată, aceasta fiind cumpărată ca amintire de Alexandru Peev.
Înotătorul Zoltán Kovács a reamintit momentul în care Alexander Peev a venit să-l coopteze în echipa României. „Jucam tenis de masă în curtea casei în care locuiam, pe Porumbeilor, nr. 6. A venit Alec și a intrat pe poartă și m-a întrebat: Vrei să vii în Franța cu echipa noastră? Prima dată am crezut că glumește. Pe vremea aceea în Franța ?! A luat aparatul de fotografiat și mi-a făcut o poză. Mi-a spus că îmi aduce pașaportul. Pentru pașaport megeam la Miliție și-l ridicam doar înainte de plecarea din țară. Am zis ca e un visător de ăsta. Dar peste o lună a venit cu pașaportul și a spus că plecăm. Și atunci am început să-l iau în serios”.
Tânărul înotător avea să descopere străinătatea curând: „Eram și pe vremea aceea original. Nu am cărat cu mine multe bagaje. Mi-am pus doar haine de schimb. Aveam un bagaj mic și la graniță a venit vameșul și m-a întrebat unde plec. I-am spus că în Franța. Mai că nu mi-a spus că glumesc. Un tânăr de 26 de ani, fără bagaj, vine înapoi? Am avut invitația și cumva l-am convins că particip la un concurs. Așa am reușit să ies. Am stat la Budapesta o zi. M-am mai mirat pe acolo ce puteam vedea în străinătate. De acolo am mers cu trenul până la Viena unde ne-am întâlnit cu toții”.
Prima întâlnire adevărată cu Occidentul a fost la o cină. „Am ajuns seara în Franța la Saint Etienne și ne-am oprit în campusul sportiv foarte modern. Gazdele ne-au dus să ne dea de mâncare într-un restaurant. Au adus pe o tavă mare vreo 200 de feluri de caș împachetate frumos. Asta a fost prima întâlnire cu civilizația.”, a spus triplu medaliatul clujean.
Plimbați pe Valea Loarei de un milionar
Pe parcursul Jocurilor Mondiale din Franța, poveștile concurenților i-au schimbat tânărului clujean concepția despre lume și viață. Aici a reușit să scape de sentimentul de inferioritate din cauza dizabilității de la un picior provocate de o poliomielita: „A doua zi ne-am trezit. Toată lumea era strânsă în curte. Nu aveam un handicap foarte pronunțat. Nu mă preocupa acest lucru. Dar acolo am văzut oamenii care se târau. A fost pentru mine un șoc psihic. Mă întrebam ce caut eu aici. Mi s-a schimbat mentalitatea total pentru că scopul acestor concursuri a fost, printre altele, conectarea oamenilor, acceptarea persoanelor cu deficiențe. Am întâlnit acolo, de exemplu, un tânăr care nu avea un picior, un om deosebit, care a concurat la tenis de masă. Fusese sportiv schior de performanță și evitând să lovească o fată care se găsea pe pistă a intrat în pădure și s-a accidentat rămânând fără picior. Avea o soție foarte frumoasă care îl îngrijea. Mă gândeam că o femeia așa de frumoasă și tânără ce face cu un om ca acesta care are nevoie de sprijin. Și atunci m-am confruntat cu ideea că nu acestea sunt cele mai importante lucruri în viață. La 26 de ani când încă nu aveam nici gând să mă căsătoresc am început să văd niște relații interesante”.
Exemplele oferite de unii francezi au devenit modele pentru a fi mai generos și mai deschis către lume. „În timpul desfășurării Jocurilor Mondiale pentru persoanele cu handicap existau oamenii care se ofereau să stea la dispoziția concurenților. Noi ne-am ales un bărbat mai în vârstă decent, așezat. L-am rugat să ne ducă la castelele de pe Valea Loarei, aflate însă la câteva sute de kilometri de unde eram cazați. Un coleg, Dan Mărginean, l-a întrebat ca să vadă cum se trăiește în Franța, cât costă un ou. Iar francezul a spus că nu știe. De fapt, francezul era milionar și era cu noi din solidaritate pentru persoanele cu deficiențe. Nu ne-am dat seama că nu este un om de rând care merge la piață”, a afirmat Zoltán Kovács.
Pe lângă activitatea sportivă, Zoltán Kovács a fost conferențiar universitar la Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, profesor de fizică al Brassai Sámuel Líceum, organizator al conferințelor profesorilor BBTE (1999–2008), membru refondator al Asociației Muzeelor Transilvaniei, beneficiar al mai multor premii profesionale, autor sau coautor a numeroase volume. Când a fost cooptat să facă parte din delegația României de la Jocurile Mondiale de la Saint Etienne din 1975, Zoltán Kovács era profesor de fizică în Ileanda, județul Sălaj. Este căsătorit cu istoricul cultural Gyöngy Kovács, redactor-șef la Korunk.
Tia SÎRCA
