România a obținut rezultate catalogate drept excelente la recentele Jocuri Olimpice de la Paris, dar dacă stăm să privim atent la sporturile care au adus medalii delegației României regăsim doar câteva: înot, canotaj, haltere, gimnastică. Iar sportivii medaliați ai țării noastre au avut curajul de a ieși în față cu declarații care trag un serios semnal de alarmă în ce privesc condițiile în care se face sport în România, despre necesitatea relansării acestuia, ca o condiție necesară și obligatorie pentru obținerea performanței sportive.
Acest subiect l-am abordat și cu președintele Clubului Sportiv Universitatea Cluj, domnul Ovidiu Vasu, într-un interviu acordat pentru ziarul Făclia. Urmăriți, mai jos, prima parte a discuției.
Reporter: Care este punctul dumneavoastră de vedere în ceea ce privește starea sportului românesc și cum vedeți relansarea performanței sportive în țară?
Ovidiu Vasu: Demult trebuia să facem ceva în această privință. Din păcate nu se face, iar acest lucru se vede în continua scădere a nivelului performanței în sportul românesc din anul 2000 încoace. A fost anul în care cluburile sportive școlare, care erau rezervorul de sportivi de performanță, s-au depopulat, iar consecința este că acum, practic, există foarte puțini copii angrenați în mișcarea sportivă.
-Invariabil, în această privință, toate privirile și toate speranțele se îndreaptă către stat.
În momentul de față, dacă vine cineva și spune că privatul trebuie să rezolve aceste probleme, se înșeală! Și se înșeală pentru că încă nu există un mecanism care să permită antreprenorilor, conducătorilor de societăți, să sprijine în mod eficient, dar și profitabil și pentru ei, sportul românesc. Atunci, în consecință, totul cade pe umerii statului, iar statul trebuie să se achite cumva de această onoare, să-i zic, de a sprijini sportul.
-Nu doar o onoare, ci și o datorie, aș spune.
Da, cu atât mai mult o datorie. Dar, haideți să spunem că rezolvarea acestei probleme nu ar fi neapărat un lucru extrem de complicat. Cheltuielile cu sportul nu sunt atât de mari, și ar putea fi susținute printr-un mai bun management și o distribuire mai eficientă a banilor existenți. Ba chiar aș putea spune că ar fi bani suficienți pentru sport, doar că aceștia nu sunt distribuiți corespunzător.
Prin niște mici modificări legislative s-ar putea crea premisele ca sponsorizările să devină atractive, antreprenorii să-și dorească să sponsorizeze. De exemplu, o modificare ușor de făcut ar fi ca sponsorul să beneficieze de deductibilitate din impozitul pe profit. dacă sprijină performanța, și nu să arunci banii în orice direcție, într-o activitate sportivă ce nu produce deloc rezultate.
-Adica, dacă tot cheltuim niște bani, să-i cheltuim cu cap.
Să-i cheltuim cu cap dar și cu efecte, exact. Uitați, una din preocupările mele majore este să atrag sponsori la club, dar pur și simplu nu există nimic care să-l determine pe acel sponsor să se implice, iar firmele mari preferă să orienteze banii în altă direcție, și nu înspre sportul de performanță.
-A fost o perioadă totuși, în anii 2000-2008, în care chiar s-a simțit o apropiere a firmelor private de sport. De ce s-a domolit această emulație de atunci și până acum?
Cred că s-a întâmplat asta tocmai pentru că nu au fost create acele criterii de performanță. Cum spuneam, dacă sponsorizarea ar fi fost strâns legată de acestea, banii ar fi ajuns acolo unde rezultatele s-ar vedea, și nu la asociații care nu au niciun punct comun cu sportul.
-Cum decurge în ziua de astăzi o discuție cu o firmă privată, legată de sponsorizrea sportului?
O să râdeți, dar cele mai multe legături le ai cu prieteni, cu persoane apropiate cu care pui problema tranșant. Noi, la clubul Universitatea oferim ceva înschimb. Foarte multă imagine și transparență, iar discuțiile devin astfel foarte simple. Sponsorul oferă, dar poate și primește înapoi dublu. Altfel, de foarte multe ori suntem respinși, din zece tatonări doar una se transformă în ceva viabil, restul sunt refuzuri sau amânări, promisiuni că se va întâmpla mai încolo. Dar, asta nu înseamnă că renunțăm, și chiar încercăm să facem ceva. De exemplu, chiar în aceste zile vom deschide o cantină proprie pentru sportivii de la club, după propriul cămin, toate pentru susținerea performanței sportive.
-Revenind la discuția despre ce ar trebui făcut pentru relansarea performanței, deductibalitatea ar fi o măsură. Ce altceva s-ar mai putea face?
Consider că primul lucru care ar trebui făcut ca să avem iar sport pentru copiii de 8-12 ani este refacerea piramidelor la cluburile școlare și la liceele cu program sportiv. Să aducem, deci, înapoi acei o mie, o mie și ceva de specialiști care au plecat din sistem și care să meargă pe teren să caute și să găsească iar acei copii care au calitățile necesare pentru a face performanță.
În prezent, se lucrează doar cu cine vine la sală sau la teren din proprie inițiativă și dintre aceștia se vor regăsi foarte puțini campioni. Sportul de masă nu înseamnă sportul alandala! Înseamnă sportul pe care copiii, începând din clasele mici și până la cele mari, îl fac într-un cadru organizat, sub îndrumarea unui antrenor. La fel se pune problema și în cazul liceelor sportive, și acolo se lucrează cu cei care vin, nu cu cei selectați. Ori, e foarte important să găsești tu copiii talentați, asta dacă vrei performanță! Dacă mai continuăm pe linia actuală, vă spun de pe acum că nu vom mai avea campioni olimpici pe viitor! Și nici medalii multe! Vorbim de selecție. Din această cauză nu mai avem rezultate nici la judo, nici la lupte, nici la gimnastică, nici la box, handbal! Ce să mai vorbim de atletism? Unde sunt atleții noștri?
Sunt țări cu populație mult mai mică decât a României, cu doar 2-3 milioane de locuitori care au obținut mai multe medalii decât noi, tocmai pentru că acolo sportivii sunt cei selectați, sunt cei selecționați, care de mici, pe baza calităților pe care le aveau, au fost pregătiți și îndrumați, și care într-un final au obținut performanțe.
Hai să refacem piramidele, deci, să fie suficienți antrenori care să lucreze cu copiii. Nu e o cheltuială mare, eu o apreciez cam undeva la opt milioane de euro pe an, și vă garantez că astfel, în 8-12 ani, vom avea din nou o mulțime de sportivi de valoare!
Continuarea interviului o veți putea urmări în ediția următoare a ziarului Făclia.
