Israelul a ordonat o mobilizare masivă a soldaţilor rezervişti ca parte a escaladării atacurilor israeliene asupra Gazei, a anunţat şeful Statului Major Eyal Zamir, relatează dpa.
„În această săptămână, trimitem zeci de mii de ordine de chemare către rezerviştii noştri pentru a consolida şi extinde operaţiunea noastră în Fâşia Gaza”, a declarat şeful armatei în timpul unei vizite la o bază militară la sud de Haifa.
„Intensificăm presiunea cu scopul de a ne aduce poporul înapoi şi de a învinge Hamas”, a declarat Zamir la o întâlnire cu membri ai comandoului naval, potrivit unui comunicat. „Vom opera în zone suplimentare şi vom distruge toate infrastructurile subterane şi supraterane”.
Cabinetul de securitate israelian urma să discute în cursul serii o extindere a conflictului din Gaza. Potrivit relatărilor din mass-media israeliană, prim-ministrul Benjamin Netanyahu şi-a dat deja aprobarea generală pentru planuri.
Extinderea planificată a atacurilor Israelului nu ar face decât să agraveze şi mai mult situaţia umanitară deja precară a civililor palestinieni din Gaza, despre care organizaţiile umanitare spun că este catastrofală.
Israelul nu a mai permis nicio altă livrare de ajutoare în zona izolată, unde locuiesc aproximativ două milioane de palestinieni, ceea ce a dus la acuzaţii că foloseşte foametea ca armă.
Articolul Israelul convoacă zeci de mii de rezervişti apare prima dată în ziarulfaclia.ro.