Muzeul de Artă Cluj-Napoca a inaugurat recent expoziția de fotografie „Thomas Poledna, spiridușul fotograf”, în prezența unor invitați valoroși, a conducerii instituției și a unui public îmbucurător de numeros, când vine vorba de cunoașterea noii generații de artiști care evoluează în mijlocul nostru. Proiectul, a șasea personală din cariera tânărului artist clujean, reunește instantanee ce surprind extrem de abil detalii ale desfășurării vieții urbane cotidiene, trenduri mai vechi și mai noi, o întâlnire, așadar, cu comunitatea – o poveste în imagini țesută din multiple nuanțe și efecte vizuale de impact.
Despre activitatea neobosită a lui Thomas Poledna – pe care îl putem descoperi zi de zi țintind, precum un spiriduș în mișcare, multe locuri din oraș care îl inspiră – au vorbit prof. univ. dr. Dorel Găină, jurnalistul cultural Demostene Șofron, conf. univ. dr. Rudolf Poledna și fotograful Feleki Istvan, în final, cei prezenți bucurându-se să descopere mizele unora dintre imagini prin chiar mărturisirile protagonistului. Atmosfera vernisajului a fost susținută și de o serie de cadouri muzicale, oferite cu multă măiestrie și eleganță de către membrii coralei Napoca Viva, ce au evoluat sub conducerea dirijorilor Dan Dumitrana și Maria Chircoiaș. Aceștia au delectat auditoriul prin lucrări ca „De-ar fi mândra-n deal la cruce”, “O sole mio” sau fragmente din opera verdiană “Aida”.

„Este vorba de a reacționa la ceea ce vezi. Cu empatie și fără preconcepții.” „Fotograful este un explorator, un povestitor”, a subliniat Feleki István, în introducerea evenimentului, apelând la două citate consacrate în consonanță cu tema expoziției.

Propunând o paralelă imaginară cu spiridușul shakespearian Puck, jurnalistul Demostene Șofron a punctat despre Thomas Poledna faptul că acesta „reține, prin ochiul fotografic, atitudini din cele mai diverse și scrie istoria Clujului în imagini, înnobilat de lumini și umbre. Fotografia lui Thomas seduce prin armonia ei interioară, prin echilibrul dintre minte și ochi, minte și suflet.”

„Întâlnirile lui Thomas sunt de la persoană la persoană, fiecare este întâlnirea cu o biografie reprezentată prin vârfuri de aisberg, prin acea sclipire de zâmbet și de prezență”, a remarcat prof. univ. dr. Dorel Găină, care a amintit și proiectele expoziționale anterioare ale artistului și a încadrat lucrările acestuia în street photography (fotografia urbană, stradală) și respectiv plaza photography (fotografia pieței).
În continuare, conf. univ. dr. Rudolf Poledna a supus atenției celor de față un scurt istoric al evoluției aparatului de fotografiat și a evidențiat paradigma diferită pe care a impus-o, inevitabil, dezvoltarea tehnologiei în acest domeniu. În încheiere, Thomas a mulțumit invitaților, conducerii instituției gazdă, familiei, prietenilor, colegilor fotografi și tuturor susținătorilor care îi sunt alături în demersul său creativ pentru imortalizarea istoriei Clujului, în imagini „cât o mie de cuvinte”.


Lucrările lui Thomas Poledna surprind, așadar, efervescența Clujului, complexitatea cotidianului care stă ascunsă în detalii. Contraste, gesturi devenite tendințe, comicul, ludicul, bucuriile simple dar nedemodate, frumusețea și misterul naturii, al fenomenelor cosmice, locuri-reper din urbea clujeană, dialogul (sau schimbarea paradigmei comunicării) dintre generații. Merită amintită și arta pentru artă, sugerată de fotografierea altor semeni surprinși în timp ce caută ipostaza ideală cu aparatul în mână.
Expoziția „Thomas Poledna, spiridușul fotograf” va rămâne deschisă până în data de 20 iulie a.c., de miercurea până duminica, în intervalul orar 10-17.
Iulia GHIDIU
Foto: Feleki István
Articolul Istoria Clujului, în imagini „cât o mie de cuvinte” apare prima dată în ziarulfaclia.ro.