July 1, 2025

România este una dintre cele mai importante ţări în sectorul agricol european, având în vedere că aici se concentrează 23% din totalul forţei de muncă în agricultură din UE, 1,77 milioane de locuri de muncă – cea mai mare pondere din Uniune, potrivit unui raport de profil lansat recent. România are aproximativ o treime din totalul fermelor din UE, însă 90% dintre acestea au sub cinci hectare, adică sunt ferme de subzistenţă. Impact Hub Bucharest (reprezentantul EIT Food în România), în parteneriat cu Startarium, a lansat cea de-a patra ediţie a raportului privind startupurile româneşti din AgriFood, care oferă o analiză cuprinzătoare a ecosistemului: „Romanian AgriFood Startups Overview Report 2024”.

România: țara cu cele mai multe femei în agricultură

Conform raportului citat, agricultura continuă să fie un sector-cheie atât pentru economia României, cât şi pentru cea a Uniunii Europene, în ciuda unei contribuţii la PIB în scădere constantă şi a unei profitabilităţi tot mai reduse. Contribuţia sectorului agricol în formarea PIB-ului României a fost de 3,9% în 2023 şi de 3,2% în 2024, iar în UE a fost de 1,3% în 2023. La nivel local, sectorul se confruntă cu provocări sistemice: tehnologie învechită, productivitate scăzută, forţă de muncă îmbătrânită şi riscuri climatice tot mai accentuate, precum degradarea solului şi lipsa apei.
Cercetarea arată că România este una dintre cele mai importante ţări în sectorul agricol european, având în vedere că aici se concentrează 23% din totalul forţei de muncă în agricultură din UE (1,77 milioane de locuri de muncă – cea mai mare pondere din Uniune). 44,3% dintre fermieri au peste 65 de ani, ceea ce subliniază o problemă acută privind îmbătrânirea forţei de muncă. Un fapt interesant relevat în analiză este procentul de femei care lucrează în domeniul agricol din România, 19% în 2021, fiind cel mai mare din UE, se precizează în document. La nivelul anului 2023, momentul culegerii datelor disponibile, existau 73 de startupuri FoodTech şi AgriTech în România. În perioada 2018-2023, au existat 18 runde de finanţare atrase, din care 14 milioane de euro pentru sectorul FoodTech şi patru runde în valoare de 1,6 milioane de euro pentru cel AgriTech. În plus, potrivit raportului, nivelul de digitalizare în fermele româneşti este redus, deşi utilizarea de tehnologii avansate precum senzori, drone, imagistică satelitară sau inteligenţă artificială ar creşte semnificativ rentabilitatea sectorului.

Un an mai puțin remarcabil

„Un sector vital pentru România, cu o forţă de muncă impresionantă, agricultura a avut anul trecut un an mai puţin remarcabil. Institutul Naţional de Statistică arată că agricultura a avut o contribuţie negativă de -0,4% la PIB, cu o pondere de 3,2% şi o scădere a volumului de activitate de 10,5%. În plus, investiţiile în FoodTech şi AgriTech din Europa Centrală şi de Est au scăzut cu aproape 55% în 2023, din cauza creşterii dobânzilor şi a climatului economic dificil. Raportul realizat de echipa noastră face o analiză sectorială, care remarcă atât părţile mai puţin bune, cât şi semnalele pozitive. În această ultimă categorie intră adopţia tehnologiei şi a digitalizării care, deşi încă în stadiu incipient, susţin progresele promiţătoare în irigaţiile eficiente şi automatizarea recoltării. „, a spus Oana Craioveanu, CEO & Cofondator Impact Hub Bucharest & Startarium, citată în comunicat.

Beniamin Pascu

Articolul Jumătate dintre fermierii români au peste 65 de ani apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *