AFP
Kremlinul a salutat miercuri ultimele declaraţii ale preşedintelui american Donald Trump, care a afirmat, într-un interviu acordat Politico, că Rusia a avut „întotdeauna” avantajul militar pe frontul din Ucraina.
„În multe privinţe, în ceea ce priveşte aderarea la NATO, teritoriile, pierderea de teren de către Ucraina, acestea sunt în conformitate cu viziunea noastră. În multe privinţe, preşedintele Trump a abordat cauzele profunde ale conflictului”, a declarat pentru presă purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus, Dmitri Peskov.
Potrivit oficialului rus, interviul liderului american, publicat marţi, este „foarte important”.
Trump afirmă în interviu că Rusia, deoarece este „mult mai mare” şi „mai puternică” decât Ucraina, se bucură de o poziţie de negociere superioară în discuţiile care vizează încetarea luptelor. „În general, dimensiunea învinge”, a spus Trump, reiterându-şi opoziţia faţă de aderarea Kievului la NATO, afirmând totodată că armata ucraineană merită „un respect imens” pentru rezistenţa sa.
Liderul american consideră, de asemenea, că Ucraina, care a „pierdut mult teritoriu” după ofensiva rusă lansată în 2022, ar trebui să organizeze alegeri, acuzând Kievul că „foloseşte războiul” ca pretext pentru a nu face acest lucru.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că este „gata” să organizeze alegeri prezidenţiale cu condiţia ca aliaţii săi să poată garanta securitatea scrutinului, deoarece bombardamentele ruseşti devastează zilnic ţara.
Însă legea marţială, în vigoare în Ucraina din 2022, interzice organizarea de alegeri în astfel de circumstanţe.
Planul Washingtonului prevedea iniţial ca Ucraina să cedeze teritorii neocupate de Rusia, o posibilitate respinsă de Kiev.
Articolul Kremlinul afirmă că recentele declaraţii ale lui Trump despre Ucraina corespund viziunii Moscovei apare prima dată în ziarulfaclia.ro.