September 13, 2024

Evenimentul monden mult așteptat de locuitorii municipiului Gherla – Zilele orașului, în acest an, are loc la sfârșitul lunii august, așa cum s-a întâmplat și în 2023. Organizatorii încă nu și-au definitivat tot programul manifestărilor, dar deja știm că cunoscuta formație Voltaj va fi prezentă în orașul de pe Someș.

La Gherla timp de trei zile, în perioada 23-25 august, va fi multă veselie, cântec și jocuri populare, așa cum se respectă factorii de cultură din localitate, mereu dornici de a oferi spectacole de calitate publicului prezent în centrul municipiului. Deja se cunoaște că pe lângă Voltaj se va mai urca pe scenă și formația gherleană Sirius, mult îndrăgită de fanii muzicii ușoare. Nu va lipsi DJ Jonnesey et Aner, dar gazdele mai promit și alte programe atractive. Din surse sigure am mai aflat că vor fi piese coregrafice clasice și concerte de muzică instrumentale. Tot repertoriul se va cunoaște în perioada următoare, când vom și noi pe fază și vom aduce la cunoștința cititorilor noștri. Important este, organizatorii evenimentului Festivalul Armenopolis s-au gândit la toate generațiile, începând cu copiii, care, și ei, vor avea parte de surprize plăcute. Vor urca pe scenă și formațiile artistice ale Casei Municipale de Cultură, în frunte cu apreciatul taraf „Ardealul” condus de inegalabilul violonist, Emil Mihaiu, aflat de peste 30 de ani în fruntea acestei valoroase orchestre de muzică populară, cunoscută în toată țara.

Tot la sfârșitul lunii august, mai exact în perioada 29 august – 1 septembrie gherlenii au ocazia de a participa la ediția a doua a Zilelor Culturii Maghiare cu invitați din Cluj-Napoca. Ca și la ediția precedentă manifestările au loc în frumosul parc mare a urbei, unde vor fi amenajate mai multe scene în aer liber. Nu vor lipsi bunătățile gastronomice specifice tradițiilor armenești.

Szekely Csaba

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *